Investiţiile străine directe s-au redus la 2,9 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2023

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 2,908 miliarde de euro în primele patru luni ale acestui an, de la 3,327 miliarde de euro în perioada ianuarie - aprilie 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate marţi.
AGERPRES - mar, 13 iun. 2023, 12:45
Investiţiile străine directe s-au redus la 2,9 miliarde de euro în perioada ianuarie - aprilie 2023

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,382 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 474 milioane euro.

Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele patru luni din 2023, cu 4,6%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 2286 de unităţi.

Cele 2286 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 8,47 milioane de dolari, cu 39,5% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie-aprilie 2022.

În aprilie 2023 au fost înmatriculate 477 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în luna aprilie în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,42% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,8%), şi transport, depozitare şi comunicaţii (16,98%).

La finele lunii aprilie 2023, în România existau 246.501 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 68,171 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.133 (capital subscris de 4,044 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,610 miliarde de dolari, în 5.926 de firme.

Te-ar mai putea interesa și
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” Studiu
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind "bună" - cea mai redusă pondere dintre toate țările participante la un sondaj realizat......
Glasul roţilor de fier în 2024 – Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Ce proiecte au început şi s-au finalizat în transportul feroviar
Glasul roţilor de fier în 2024 – Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Ce proiecte au început ...
În materie de transport feroviar de călători, vedeta anului 2024 este trenul Coradia Stream, livrat de Alstom, prima garnitură ...
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027
Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi recorduri în fiecare an, cel puţin până în 2027, se arată într-un ...
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom deținut de frații Marius și Dan Ștefan, a investit în Meridian ...