Investițiile străine la nivel global au crescut anul trecut cu 77%, până la 1.650 de miliarde de dolari
Investiţiile în economiile dezvoltate, foarte scăzute în 2020, au crescut cu 199 % în 2021, în timp ce în economiile în curs de dezvoltare sau mai puţin dezvoltare, unde recuperarea a fost afectată de factori precum rata scăzută de vaccinare, avansul a fost mai moderat, de 30% şi, respectiv, de 19%.
„Este foarte îngrijorătoare stagnarea noilor investiţii în sectoare cheie din ţările mai puţin dezvoltate, precum electricitatea, sectorul alimentar sau sanitar”, a subliniat, la prezentarea cifrelor, secretarul general al UNCTAD, costaricana Rebeca Grynspan.
Asia a fost regiunea care a atras cele mai multe investiţii străine (696 de miliarde de dolari, în creştere cu 18%), urmată de America (531 de miliarde, plus 105 %) şi Europa (305 miliarde de dolari, o puternică creştere de 1.450% explicată prin nivelul foarte redus al investiţiilor din anul anterior).
SUA au atras investiţii străine în valoare de 323 miliarde de dolari anul trecut, în creştere cu 114%, pe care UNCTAD o atribuie în principal fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere.
În Uniunea Europeană, avansul a fost mai modest, de 8% (165 de miliarde de dolari), în timp ce China a atras o sumă record de 179 de miliarde de dolari, cu o creştere interanuală de 20%.
De asemenea, s-au evidenţiat fluxurile de investiţii din Brazilia, care s-au dublat, până la 58 de miliarde de dolari, în timp ce în India acestea s-au redus cu 26%, după o cifră record de fuziuni şi achiziţii în 2020.
Pentru 2022, UNCTAD menţine perspectivele pozitive, deşi consideră improbabil să se repete „efectul de recul” din 2021.
Agenţia consideră că proiectele internaţionale de infrastructură vor fi un factor important pentru menţinerea tendinţei ascendente a investiţiilor, anul acesta.
Factori precum ritmul de vaccinare în ţările în curs de dezvoltare sau problemele din lanţurile globale de aprovizionare, preţurile energiei sau inflaţia pot gener incertitudini, avertizează UNCTAD.