Investitori din Emiratele Arabe construiesc cu 45 de milioane de euro 1.000 de apartamente cu panouri solare în Bucureşti

19 08. 2015
12_54153400

Proiectul Cartierul Solar, construit de firma Ad Astra Partneres, va avea 15 blocuri cu 1.000 de apartamente, iar pe teasele blocurilor vor fi instalate 1.800 de panouri solare cu o producţie totală de peste 600 MWh/an.

Compania îşi promovează proiectul cu zero costuri la întreţinerea spaţiilor comune. Prima etapă a proiectului prevede construcţia a patru blocuri cu un total de 296 apartamente, care vor fi finalizate la sfârşitul acestui an, în luna decembrie. Întregul proiect va fi finalizat în 2017. 

Cine se află în spatele Ad Astra Partners

Reprezentanţi ai Premier Estate, firma care se ocupă de promovarea proiectului rezidenţial, spun că proiectul este dezvoltat printr-un vechicul investiţional, în cadrul căruia Ad Astra Partners, vine cu terenul, o firmă spaniolă vine cu investiţia în panourile solare, iar investiţia în construcţie este suportată de compania Eoliem Consulting FZE cu experienţă în domeniu, din Emiratele Arabe Unite. 

Datele de la Registrul Comerţului arată că acţionarul majoritar al Ad Astra Partners este un offshore înregistrat în Cipru, iar unul dintre acţionarii minoritari este firma Civiwind, controlată la rândul ei de Cividesign, o societate cu sediul în Valencia, Spania, şi care oferă servicii de consultanţă în domeniul energiei regenerabile, prezentă şi pe piaţa din România. Împuternicitul societăţii este Juan Jose Rodriguez Ballesteros.

Un alt asociat este Lucian Zlate, care a cochetat cu piaţa energiei regenerabile. Presa locală relata în 2013 că o societate care avea în plan construcţia unor proiecte eoliene pe terenuri de 600 de ha, şi din care Zlate deţinea 10%, s-a desfiinţat. Restul de 90% din firmă era deţinută de Juan Martin Guerra, care lucrează în cadrul grupul Iberia, cu activităţi şi în industria energiei regenerabile prin Iberia Renovables. Iberia Renovables este şi ea prezentă pe piaţa românească şi care a avut în plan dezvoltarea de parcuri eoliene. 

Cu ce preţuri vine pe piaţă Cartierul Solar  

Preturile pornesc de la 30.500 € (TVA 5% inclus) pentru garsoniere, 39.000 € (TVA 5% inclus) pentru apartamentele cu 2 camere, ajungand pana la 70.900 € (TVA 5% inclus), pentru apartamentele cu 3 camere

Fiecare bloc al complexului va fi dotat cu un sistem de generare a energiei electrice compus din 120 panouri solare fotovoltaice, plasate in 6 siruri a cate 20 panouri si un invertor cu ajutorul caruia se realizeaza conversia din curent continuu in curent alternativ. Spre deosebire de panoul solar termic, cel fotovoltaic transforma energia luminoasa din razele solare direct in energie electrica. Productia totala de energie a celor 1800 panouri este estimata la peste 600 MWh/an. Pe langa energia electrica produsa si utilizata pentru asigurarea consumurilor pe partile comune (iluminat interiror/exterior, lift, pompe, etc) sistemul fotovoltaic va genera si venituri din obtinerea de certificate verzi.