SEETT 2019 este organizat de Tech Tour, cu sprijinul fondului internațional de investiții Venture Capital Almaz Capital. Evenimentul își propune promovarea inovației și a investițiilor în cele mai bune startup-uri de tehnologie din regiune. În cadrul celor două zile, antreprenorii IT au șansa de a se întâlni cu investitori internaționali, mentori și experți din industrie pentru a genera discuții, parteneriate și investiții pentru afacerile lor.
Europa de Sud-Est a fost aleasă pentru a fi gazda ediției din acest an a prestigiosului eveniment datorită potențialului remarcabil de dezvoltare a regiunii din urmatoarea perioadă. Mediul economic este estimat să rămână favorabil și în 2019: în urma maximului ciclic din 2017 și a ritmului mediu de creștere a produsului intern brut de 3.7% în 2018, creșterea economică a regiunii are șanse mari să se mențină peste estimări și în 2019 (o medie de 3.2%).
La Eastern Europe Tech Tour vor fi prezente cele mai promițătoare startup-uri de tehnologie din Europa de Sud-Est, grupate astfel:
* București, 28 mai – din România, Croația, Ungaria, Moldova, Slovacia, Slovenia și Ucraina;
* Sofia, 29 mai – din Bulgaria, Albania, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia.
Peste 150 de startup-uri vor parcurge un proces riguros de analiză și vor fi evaluate pe baza următoarelor criterii: caracterul unic al tehnologiei, modelul de business, viziunea, capacitatea de a executa planul de business, calitatea și experiența managementului. Startup-urile selectate își vor prezenta ideile de business în fața unei delegații formate din 40 de investitori internaționali, activi în Europa de Sud-Est, alături de 40 de investitori locali și experți regionali.
Procesul de selecție va fi supervizat de un Comitet care reunește importanți investitori internaționali și lideri de business cu experiență, printre care Alexander Galitsky, Co-Founder & Managing Partner – Almaz Capital (SUA) și Marius Ghenea, Investment Director – 3TS Capital Partners (Austria). Data limită de înscriere a startup-urilor este 2 aprilie.
Fondată în 1998, Tech Tour este o platformă internațională unică, dedicată startup-urilor tech inovatoare aflate în curs de dezvoltare și în căutare de investitori și finanțare, de la stadiul de idee la poveste de succes. Platforma sprijină antreprenorii IT și proiectele acestora prin accesul la comunitatea tech online și la cele peste 25 de evenimente de networking organizate anual. Tech Tour este un nume binecunoscut în piețele de venture capital, având o experiență de peste 20 de ani în Europa și Orientul Mijlociu și are în plan o extindere în China în viitorul apropiat. Pentru mai multe informații, accesați www.techtour.com
Almaz Capital este un fond internațional de Venture Capital care investește în companii de tehnologie early stage, eficiente din punct de vedere al capitalului. Cu sediul central în Silicon Valley, SUA, și un model de finanțare bridge, Almaz Capital conectează antreprenori cu ingineri de software talentați îin Statele Unite ale Americii și Europa Centrală și de Est și lansează pe piața globală startup-uri promițătoare.
Fondul investește în sectoare de industrie cu dezvoltare rapidă precum aplicațiile bazate pe Inteligență Artificială și Blockchain, data engineering, cybersecurity, edge computing, arhitectură de rețea și infrastructură.
Printre investitorii Almaz Capital se numără Cisco, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC), membră a World Bank Group. De la fondarea sa în 2008, Almaz Capital are 11 exituri și peste 30 de companii de portofoliu.