Investitorii au subscris 0,5% din oferta Transelectrica în prima zi, la preţuri sub 16 lei

Economica.net
14 03. 2012
rcs_rds_53151500_11835700

Pe tranşa marilor investitori a fost plasat un ordin de cumpărare pentru 50.000 de acţiuni (0,45% din ofertă) la preţul de 14,9 lei, similar cotaţiei minime din ofertă.

Mici investitori au introdus cinci ordine pentru un total de 7.588 de titluri (0,07% din ofertă), la preţuri care au variat între 14,9 lei şi 15,9 lei. Cotaţia de 15,9 lei este cu 6,7% peste preţul minim din cadrul operaţiunii.

Astfel, valoarea subscrierilor este aproximativ 200.000 de euro după prima zi.

Oferta Transelectrica a început miercuri şi va dura zece zile lucrătoare, până pe 27 martie. Investitorii pot subscrie acţiunile scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 14,9 lei/titlu şi 19,2 lei/acţiune.

Calculat la preţul minim cerut de stat pachetul scos la vânzare este evaluat la 163,8 milioane lei (37,6 milioane euro), iar raportat la cotaţia maximă valoarea este de 211,1 milioane lei (48,4 milioane euro).

Pentru investitorii instituţionali vor fi alocate 90% din titlurile scoase la vânzare, iar micii investitori vor avea o tranşă de 10%. Dacă o tranşă este insuficient subscrisă, iar cealaltă suprasubscrisă, atunci acţiunile rămase dintr-o tranşă vor fi alocate către cealaltă. Tranşa investitorilor mari este destinată celor care subscriu de minim 500.000 de lei, iar cea pentru micii investitori este alocată pentru subscrierile de sub 500.000 de lei.

Subscrierile sunt realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, astfel că investitorii pot cunoaşte zilnic volumul subscrierilor şi preţurile la care acestea au fost realizate.

În urma publicării preţurilor din ofertă, unii investitori care aveau deja acţiuni Transelectrica au încercat să speculeze un profit şi au început să vândă o parte din titluri la un preţ peste minimul din ofertă, pentru ca apoi să cumpere la un preţ mai mic în cadrul ofertei. Astfel, aceştia ar câştiga din diferenţa de preţuri, dacă vor reuşi să cumpere în ofertă la un preţ sub cel la care au vândut pe bursă.

În ultimele două ore ale şedinţei bursiere de miercuri, titlurile Transelectrica erau în scădere cu 3,93%, la 16,39 lei. Cotaţia este cu 10% peste preţul minim din ofertă.

Ministerul Economiei deţine 73,68% din titlurile Transelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%. Un pachet de 12,81% din titluri este deţinut de alţi acţionari. Compania este listată la Bursă din 2006.