Investitorii cehi şi slovaci au depus o ofertă de preluare a Metro AG

Economica.net
23 06. 2019
metro_cash_07445300
Deja EP Global Commerce deţine o participaţie de aproape 11% în Metro. 

Oferta este de 16 euro pentru fiecare acţiune obişnuită şi 13,80 pentru fiecare acţiune preferenţială, reprezentând o primă de 34,5% faţă de august 2018, când Global Commerce a făcut investiţia sa iniţială. 

Oferta „reprezintă o oportunitate unică” pentru acţionari, ţinând cont de situaţia dificilă şi de dificultăţile cu care se confruntă Metro, se arată într-un comunicat al firmei. 

Metro a precizat că va studia oferta, dar şi-a sfătuit acţionarii să nu-şi vândă deocamdată acţiunile. 

Metro operează în 26 de ţări, având 771 de magazine şi 150.000 de angajaţi. Compania germană încearcă să vândă lanţul de magazine Real, care înregistrează pierderi, precum şi subsidiara din China. 

Anul trecut, principalul acţionar al Metro, grupul german Haniel, a anunţat că a ajuns la un acord pentru a-şi vinde o participaţie de 7,3% din capitalul Metro către vehiculul de investiţii EP Investment, care dispune de o opţiune de a prelua şi restul acţiunilor deţinute de Haniel la Metro, la o dată ulterioară. 

De asemenea, miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care conduce şi grupul energetic ceh EPH, s-a declarat convins că poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea Metro. După ce a transformat EPH într-unul dintre cele mai mari grupuri energetice din Europa, Kretinsky a făcut şi alte investiţii în ultimii ani, cea mai recentă fiind preluarea unei părţi din posturile de radio din Europa de Est aparţinând grupului francez de media Lagardere. 

Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.