Investitorii cer Volkswagen despăgubiri de 3,25 miliarde euro

Investitori instituţionali importanţi ai Volkswagen AG au cerut grupului german despăgubiri de 3,25 miliarde de euro (3,57 miliarde de dolari) pentru modul în care a gestionat scandalul emisiilor, care până acum a dus la scăderea preţului la acţiuni cu aproximativ o treime, transmite AP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 15 mart. 2016, 19:13
Investitorii cer Volkswagen despăgubiri de 3,25 miliarde euro

Avocatul Andreas Tilp a anunţat, marţi, că o plângere comună a fost depusă de investitori din 14 state, printre care SUA, Australia, Germania, Canada, Olanda şi Marea Britanie, la tribunalul regional din Braunschweig.

Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat informaţia.

Deja Tilp a depus o plângere în numele unor investitori individuali, reclamând faptul că Volkswagen nu i-a informat pe aceştia la momentul potrivit despre problemele înregistrate la maşinile diesel.

Marc Schiefer, avocat la firma lui Tilp, a afirmat că, în perioada 2008 – 2015, VW nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i informa pe investitori de problemele care afectau motoarele diesel. Ei ar fi trebui să spună pieţelor că ceva nu funcţionează la tehnologia lor diesel, susţine Marc Schiefer.

Reglementările germane cer companiilor să le spună investitorilor când au informaţii care ar putea afecta semnificativ preţul acţiunilor. Dacă informaţia negativă este făcută publică, investitorii ar putea decide să nu cumpere acţiuni sau le-ar putea achiziţiona la un preţ mai scăzut.

Din 17 septembrie, cu o zi înainte ca VW să recunoască că a echipat 580.000 de vehicule vândute în SUA cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, preţul acţiunilor preferenţiale a scăzut cu 33%. Marţi, ele se tranzacţionau la 112,40 euro.

Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 miliarde de euro din capitalizarea bursieră. Anul trecut, Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face faţă costurilor scandalului emisiilor.

Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că, în cazul său, 2,1 milioane de maşini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.

Te-ar mai putea interesa și
Harrison lansează un nou modul digital care simplifică achizițiile publice și reduce birocrația
Harrison lansează un nou modul digital care simplifică achizițiile publice și reduce birocrația
Harrison, companie românească cu peste 14 ani de experiență în consultanță pentru administrația publică, anunță lansarea unui nou modul în cadrul platformei HarrisonApp: Modulul de......
Doar 24% dintre respondenții unui studiu Roland Berger cred că Romănia va avea creștere economică în 2025
Doar 24% dintre respondenții unui studiu Roland Berger cred că Romănia va avea creștere economică în 2025
Schimbare de sentiment privind evoluția economiei locale – Doar 24% dintre respondenții la studiu anticipează o creștere ...
Operatorul de energie spaniol Red Electrica respinge ideea că pana de energie din Spania ar fi fost provocată de un incident de securitate cibernetică
Operatorul de energie spaniol Red Electrica respinge ideea că pana de energie din Spania ar fi fost provocată de un incident ...
Operatorul spaniol Red Electrica a respins ideea că pana de curent care a lăsat luni fără electricitate o bună parte ...
Metigla a încheiat 2024 cu afaceri în creștere, iar anul acesta va depăși pragul de 30 de milioane de euro
Metigla a încheiat 2024 cu afaceri în creștere, iar anul acesta va depăși pragul de 30 de milioane de euro
Producătorul de soluții metalice pentru acoperișuri Metigla a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 27,5 milioane ...