Investitorii cu cash pândesc piaţa hotelieră, cu zero venituri în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, dar cu viitor

Deşi pe piaţa hotelurilor prețul mediu zilnic și venitul pe camera disponibilă sunt la jumătatea celor din 2007, iar piaţa e pe departe este cea mai lovită din toată industria, sectorul e mult mai aşezat decât în 2007-2008, jucători stabili, predicțiile mai realiste, iar numărul de turiști s-a dublat, iar o serie de hoteluri sunt pândite de investitori care au cash şi caută soluţii de investiţii.
Răzvan Zamfir - vin, 15 mai 2020, 06:57
Investitorii cu cash pândesc piaţa hotelieră, cu zero venituri în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, dar cu viitor

„Hotelurile sunt segmentul care a ajuns practic la zero, singurul a cărui activitate a fost complet oprită după pandemie, însă cu toate acestea vorbim de o piață mult mai așezată decât în 2007, cu jucători stabili, predicții mai realiste. De asemenea, relevantă este și dublarea numărului de turiști din 2007 și până în 2019, însă până când turismul de business își va reveni, iar conferințele se vor relua va mai trece mult timp, astfel că un rol important îl vor avea turiștii locali. Credem că asta este și segmentul care va reporni cel mai repede”, spune Andrei Văcarul, head of capital markets JLL.

Mai mult, există capital, există mulți oameni care dispun de capital spre deosebire de 2007 când capitalul pur și simplu s-a evaporat și toată lumea era într-o foame de cash extraordinară. În momentul acesta există multe grupuri care stau pe lichidități disponibile și care așteaptă momentul corect și oportunitățile corecte pentru a investi.

„Și în contextul de hoteluri de care vorbeam, deși este cel mai lovit segment de piață, am avut în ultimele săptămâni discuții cu investitori care caută hoteluri pe care altfel ar fi fost greu să le cumpere. Caută oportunități interesante, evident caută și așteaptă la o oarecare corecție de preț, dar ce putem spune este că această corecție este mai puțin agresivă decât ne-am fi așteptat pentru niște proprietăți care în acest moment generează zero euro venit”, conchide Văcaru.

Potrivit JLL, România are în prezent 356.000 de locuri în unitățile de cazare, față de 283.000 în 2007. De asemenea, și prețul zilnic mediu și gradul mediu de ocupare au scăzut, dar numărul de turiști a crescut de la 7 milioane de oameni, la 13,4 milioane, anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că e pregătită să alimenteze Mexic cu gaze naturale lichefiate
Rusia anunţă că e pregătită să alimenteze Mexic cu gaze naturale lichefiate
Moscova este pregătită să furnizeze Mexicului gaze naturale lichefiate (GNL) şi să facă schimb de tehnologii în domeniul energiei, a anunţat pe platforma X Ambasada Rusiei în Mexic,......
Cinci morți și 20 de răniți în atacurile ruse asupra Ucrainei de noaptea trecută
Cinci morți și 20 de răniți în atacurile ruse asupra Ucrainei de noaptea trecută
Bombardamentele masive din cursul nopții asupra Kievului și a regiunii sale s-au soldat cu cel puțin cinci morți și ...
Ce prevede acordul politic pentru Guvernul Bolojan. Declaraţii de la PSD, PNL şi USR – DOCUMENT
Ce prevede acordul politic pentru Guvernul Bolojan. Declaraţii de la PSD, PNL şi USR – DOCUMENT
Guvern 2025. PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale au ajuns la un acord politic privind ...
Sunt necesare noi măsuri de stimulare a aconomiei din partea BCE – Mario Centeno, BCE
Sunt necesare noi măsuri de stimulare a aconomiei din partea BCE – Mario Centeno, BCE
Economia zonei euro este slabă și are nevoie de noi măsuri de stimulare din partea Băncii Centrale Europene, a afirmat ...