Investitorii germani cer politicienilor să rezolve problemele economice, după referendum

Reprezentanţii investitorilor germani în România cer politicienilor să revină la rezolvarea problemelor economice, în special cele legate de stabilitate şi predictibilitate, după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 08:42
Investitorii germani cer politicienilor să rezolve problemele economice, după referendum

„Conform ultimelor estimări oficiale, referendumul a eşuat din cauza prezenţei reduse la vot (participare sub 50% din cei înscrişi pe listele electorale). Ne dorim ca politicienii, aşa cum a promis premierul Victor Ponta, să îşi îndrepte acum atenţia supra problemelor economice, pentru ca economia românească să îşi revină. Ceea ce e important în momentul de faţă pentru economie este stabilitatea şi predictibilitatea condiţiilor cadru, cum ar fi dreptul muncii, o protecţie mai bună a proprietăţii intelectuale, dar şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, creşterea transparenţei în cadrul licitaţiilor publice şi în general un dialog permanent al Guvernului cu reprezentanţii mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

Potrivit Biroului Electoral Central, participarea la referendumul organizat duminică a fost de 46,23%, iar dintre alegători 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Rezultatele au fost anunţate după centralizarea rezultatelor din 99,97% din secţii.

Comunitatea de afaceri din România a anunţat recent crearea unei coaliţii, din care fac parte, printre alţii, CIS, AmCham şi alte camere de comerţ, ca răspuns la deteriorarea mediului economic, cauzată inclusiv de recentele turbulenţe venite din zona politicului.

Parteneriatul, care vizează stabilitatea şi creşterea economică, reuneşte organizaţii precum Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), Consiliul Investitorilor Străini (CIS), Fundaţia România Business Leaders (RBLF), Camera de Comerţ Olanda-România, Camera de Comerţ Româno-Britanică, Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Româno-Canadiană, Camera de Comerţ Bilaterală România-Irlanda, Camera de Comerţ şi Industrie România-Finlanda, Asociaţia de Afaceri Danezo-Română şi Camera Bilaterală de Comerţ România-Cipru.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul de externe francez, deplasare la Beijing pentru discuții despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale dintre UE și China
Ministrul de externe francez, deplasare la Beijing pentru discuții despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale ...
Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot se va întâlni joi la Beijing cu omologul său Wang Yi pentru a discuta în special despre războiul din Ucraina și tensiunile comerciale dintre China......
Coreea de Nord a trimis încă 3.000 de militari în Rusia, anul acesta
Coreea de Nord a trimis încă 3.000 de militari în Rusia, anul acesta
Coreea de Nord a desfășurat alți 3.000 de soldați în Rusia în acest an, pe lângă miile deja trimise pentru a sprijini ...
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Pensiile speciale, printre motivele suspendării plăților prin PNRR. Ciolacu spune că Guvernul are 2-3 variante de remediere
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la Antena 3, că Guvernul are două sau trei variante prin care poate remedia problema ...
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Premierul canadian Mark Carney spune că impunerea de taxe vamale de către SUA e un atac direct la lucrătorii canadieni
Decizia Statelor Unite de a impune taxe vamale de 25% la importurile de mașini este un atac direct împotriva lucrătorilor ...