Investitorii imobiliari care au aşteptat criza ca să pornească primele proiecte în România

06 02. 2013
adora_urban_village_23804600

SKANSKA
Suedezii de la Skanska au revenit pe piaţa românească în plină criză. Din 2011 şi-au reluat discret operaţiunile în România, iar în 2012 au şi cumpărat primul teren în Bucureşti, de 15.000 mp, peste drum de cea mai înaltă clădire din România, într-o tranzacţie ce a fost estimată la 10 milioane de euro. Pe terenul cumpărat de la Băneasa Investments, Skanska vrea să ridice trei clădiri de birouri – Green Court Bucharest – cu o suprafaţă totală de 52.000 mp, iar proiectul va fi dezvoltat pe trei faze. Lucrările de construcţie au început.
 
IKEA
Tot de criză şi de terenuri mai ieftine a profitat şi divizia de imobiliare a retailerului IKEA, care a plătit aproape 50 de milioane de euro pentru două terenuri în Capitală. Prima achiziţie a Interprime Properties fost platforma Timpuri Noi, pentru care a plăit aproape 35 de milioane de euro. Deşi a fost achiziţionată în 2010, de-abia anul trecut s-a trecut la demolarea halelor de pe teren şi la semnarea contractului de proiectare. În primă fază, suedezii vor să ridice aici spaţii de birouri cu o suprafaţă de 50.000 mp.

A doua achiziţie are loc la un an de la cumpărarea Timpuri Noi. O altă platformă industrială, de 20.000 mp şi care a costat 13 milioane de euro, a intrat în portofoliul suedezilor: Baduc. Planurile pentru acest teren prevăd ridicarea unui parc tehnologic cu turnuri de birouri, a căror înălţime poate fi de 14 m, potrivit anunţului pentru obţinerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). De asemenea, Interprime Properties şi-a majorat capitalul social în luna decembrie a anului trecut cu patru milioane de euro.

Noi intrări pe piaţa dezvoltărilor imobiliare au fost reprezentate de retailerii Cora şi Auchan.

CORA
Acum doi ani, retailerul Cora anunţa un plan de investiţii de 300 de milioane de euro în trei malluri în România. Primul mall al celor de la Cora, numit Corall, se va deschide la jumătatea lunii mai a acestui an, după o întârziere de aproape un an. Tot un mall propriu va fi construit şi la Braşov, acolo unde retailerul a cumpărat terenul fostei fabrici Hidromecanica, pentru 13 milioane de euro.

IMMOCHAN
Immochan, divizia de imobiliare a Auchan şi-a făcut intrarea în România la începutul anului trecut, când a anunţat achiziţia platformei Tractorul din Braşov. Proiectul inițial, care aparținea firmei Centerra, va fi continuat în mai multe faze. În prima vor fi dezvoltate pe 24 de hectare un hipermarket Auchan de 13.000 mp şi o galerie comercială cu o suprafaţă închiriabilă de 24.000 mp, a cărui deschidere este programată pentru acest an.

A doua fază presupune dezvoltarea unui parc de retail pe o suprafaţă de 15 ha, iar cea de-a treia fază presupune construcţia spaţiilor rezidenţiale (26 ha). În cea de-a patra fază vor fi construite spaţii de birouri (11 ha), iar în ultima etapă o zonă tehnologică (11 ha). 

În România, Immochan a deschis anul trecut primul Auchan City din Bucureşti, în Crângaşi, iar în 2014 este programată desschiderea Auchan City din Drumul Taberei.

Au aşteptat vremuri mai bune

TAGOR şi PATRON CAPITAL
Tagor Capital este un alt dezvoltator care nu a început nici un proiect înainte de criză, deşi avea deja mai multe terenuri cumpărate în mai multe oraşe din ţară. Tagor Capital anunţa în 2007 că va investi împreună cu Patron Capital 300 de milioane de euro în 4.500 de apartamente în România. Odată cu criza, piaţa rezidenţială a cunoscut o scădere puternică, atât în ceea ce priveşte posibilitatea cumpărătorilor de a mai cumpăra un apartament nou, cât şi în ceea ce priveşte preţurile.

De-abia naul 2012 a marcat revenirea asupra planurilor de dezvoltare, iar în primăvara anului trecut, companiile au şi demarat lucrările de construcţie la primul proiect rezidenţial – Adora Urban Village, din Şoseaua Alexandriei. Prima fază a proiectului, care va avea 12 blocuri şi 458 de apartamente, cuprinde 75 de apartamente. 

ECHO INVESTMENT

Tot un teren cumpărat înainte de criză şi pe care nu a fost folosit este şi cel al polonezilor de la Echo Investment. Terenul fabricii Fartec din Braşov a fost cumpărat în 2007 cu 24 de milioane de euro. În 2008, polonezii anunţat construcţia unui mall de 150 de milioane de euro. Însă planurile au tot fost amânate. Până acum. Polonezii au atras deja primul chiriaş – Carrefour, iar anul acesta vor demara lucrările de construcţie. Acesta va fi primul proiect din România a Echo Investment, un dezvoltator de top din Polonia. Compania este controlată de miliardarul Michał Sołowow. 

ATENOR
Belgienii de la Atenor au cumpărat terneul fostei fabrici Electronica din zona Pipera înainte de criză, iar lucrările de construcţie pentru clădirea de birouri Hermes Business Campus, primul proiect pe piaţa locală, au fost demarate în plină criză: 2010. Deşi la începutul anului trecut lucrările au fost oprite, investitorii au schimbat arhitecţii şi au semnat şi constractul de construcţie. După şapte luni, lucrările au fost reluate în octombrie 2012. În primă fază pe terenul Electronica se va construi o clădire de birouri cu  opt etaje care va avea peste 18.000 mp de spaţii de birouri.

GREEN GATE

Green Gate, deţinută de compania cehească S Group, a început în toamna anului trecut constucţia unui proiect de birouri în Bucureşti, deşi avea terenul cumărat dinainte de criză. Proeictul Green Gate se construieşte pe un teren de 7.000 mp situat între Piaţa Chirigiu şi Calea 13 Septembrie. Imobilul va aoferi 30.000 mp de noi spaţii de birouri, iar investiţia este estimată la 55 milioane de euro.

Ce vor să facă belgienii de la Mitiska în România

Investitorii străini nu au fost atraşi numai de dezvoltări imobiliare, ci şi de preluări. Mitiska Ventures, un fond de investiţii din Belgia, a semnat un parteneriat cu Alpha Property Development, o subsidiară a grupului InterCora, care construieşte în România unităţile Kaufland.

Belgienii au anunţat la începutul acestui an că au strâns 41 de milioane de euro pentru derularea unor investiţii prin compania First Retail International. Pe piaţa din Europa Centrală şi de Est, Mitiska va derula mai multe achiziţii.

În România, Mitiska a semnat un parteneriat de preluare a 50% a unui portofoliu cu o suprafaţă totală închiriabilă de 33.000 mp, dispusă în opt parcuri de retail din oraşele Bucureşti, Arad, Buzău, Mediaş, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu şi Slobozia, acolo unde principalele ancore sunt Kaufland şi Lidl.