Investitorii în staţiunile balneare sau balneoclimaterice primesc maximum 200.000 de euro de la stat – proiect

Investitorii în modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare sau balneoclimaterice vor primi un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro, respectiv până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă vor fi obligaţi să menţină investiţiile cel puţin 10 ani de la accesarea sumelor, se arată într-un proiect de Hotărâre publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Economica.net - vin, 08 mart. 2019, 09:45
Investitorii în staţiunile balneare sau balneoclimaterice primesc maximum 200.000 de euro de la stat - proiect

Schema pentru acordarea de ajutoare de minimis este valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.

Plăţile vor fi acordate până la 31 decembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2024, în cazul prelungirii valabilităţii schemei.

Bugetul anual al schemei de minimis este de 130 milioane de euro, echivalent în lei. Alocarea bugetară pentru schema de minimis în anul bugetar 2019 este de 400 milioane de lei credite de angajament şi 80 milioane de lei credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise.

Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 650 de beneficiari.

Potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, în prezent, capacităţile de cazare din staţiunile balneare reprezintă doar 6,9% din totalul structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Ponderea turiştilor străini în totalul sosirilor în staţiunile balneare este de numai 5,2%. „Totuşi, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în staţiunile balneare se situează peste media pe total tipuri de structuri de primire turistică (42,8% faţă de 31,2%), ceea ce indică faptul că acest tip de turism se află în preferinţele consumatorilor”, precizează iniţiatorii documentului.

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării infrastructurii în localităţile şi arealele definite ca staţiuni balneare sau balneoclimaterice în vederea implementării de soluţii terapeutice inovatoare pentru un spectru larg de afecţiuni, încurajarea autorităţilor locale şi operatorilor economici de a investi în unităţile medico-balneare şi de recuperare, indiferent de statutul juridic şi de subordonare a acestora, crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, crearea de noi locuri de muncă, calificarea şi profesionalizarea personalului ce activează în domeniu.

Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, echivalent în lei.

Pentru a beneficia de ajutor de stat, întreprinderea solicitantă trebuie să obţină un Acord de finanţare din partea CNSP.

Te-ar mai putea interesa și
Benjamin Netanyahu spune că bombardarea unei biserici în Fâșia Gaza a fost o eroare a Israelului
Benjamin Netanyahu spune că bombardarea unei biserici în Fâșia Gaza a fost o eroare a Israelului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a spus președintelui american Donald Trump că bombardarea unei biserici în Fâșia Gaza a fost o eroare a Israelului, a afirmat joi Casa Albă,......
Lula da Silva, președintele Braziliei, a declarat că nu va accepta ordine privind tarifele vamale din partea lui Donald Trump
Lula da Silva, președintele Braziliei, a declarat că nu va accepta ordine privind tarifele vamale din partea lui Donald ...
Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a declarat joi că nu va accepta ordine privind tarifele vamale de la ...
Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca vor investi în cel mai puternic computer cuantic din lume
Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca vor investi în cel mai puternic computer cuantic din lume
Fundația Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca au anunțat joi că vor investi în ceea ce spun că va ...
Uber va investi 300 de milioane de dolari în Lucid, într-un acord pentru un robotaxi, care va începe într-un mare oraș american
Uber va investi 300 de milioane de dolari în Lucid, într-un acord pentru un robotaxi, care va începe într-un mare oraș ...
Uber va investi 300 de milioane de dolari în producătorul de vehicule electrice Lucid într-un acord privind un robotaxi ...