Investitorii îndeamnă băncile europene să nu mai finanţeze noi proiecte de petrol şi gaze

Băncile europene riscă să pună în pericol atingerea obiectivelor privind emisiile zero de carbon precum şi cele privind creşterea energiilor regenerabile dacă nu vor înceta să mai finanţeze noi zăcăminte de petrol şi gaze în acest an, a apreciat vineri un grup de investitori care gestionează active în valoare de peste 1.500 miliarde de dolari, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 10 feb. 2023, 12:47
Investitorii îndeamnă băncile europene să nu mai finanţeze noi proiecte de petrol şi gaze

ShareAction a dezvăluit că a făcut această solicitare în scrisorile trimise directorilor băncilor Barclays, BNP Paribas, Credit Agricole, Deutsche Bank şi Societe Generale. Grupul care a coordonat acţiunea a adăugat că printre investitorii care s-au alăturat iniţiativei se numără Aegon Asset Management, La Francaise Asset Management şi Local Government Pension Scheme (Marea Britanie), scrie Agerpres.

ShareAction a estimat că cele cinci bănci pe care le-a contactat, plus grupul britanic HSBC, reprezintă cei mai mari finanţatori europeni ai principalelor companii de petrol şi gaze care şi-au majorat producţia între 2016 şi 2021.

Cu toate acestea, banca britanică HSBC a anunţat în luna decembrie 2022 că va înceta să mai finanţeze în mod direct noi zăcăminte de petrol şi gaze, alăturându-se altor bănci care au decis să restricţioneze finanţarea, a precizat ShareAction.

„Investitorii atrag atenţia acestor bănci că se vor confrunta cu presiuni din ce în ce mai mari dacă nu acţionează în curând pentru a inversa finanţarea acordată noilor zăcăminte de petrol şi gaze”, a subliniat Jeanne Martin coordonatoare la ShareAction.

În replică, un purtător de cuvânt de la Barclays a spus că banca consideră că poate face o diferenţă semnificativă prin colaborarea cu clienţii în tranziţia lor spre o economie cu emisii reduse de carbon. „Asta include multe companii de petrol şi gaze care s-au angajat în mod activ în tranziţie”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Grupul bancar francez BNP Paribas a trimis un email în care menţionează că luna trecută a anunţat noi ţinte privind „accelerarea tranziţiei spre o economie cu emisii reduse de carbon”, inclusiv încetarea finanţări pentru noi proiecte de explorare şi producţie de petrol şi gaze precum şi reducerea expunerii băncii pe gazele naturale.

La rândul său, Credit Agricole a anunţat că a încetat deja finanţarea de noi proiecte în domeniul extracţiei de petrol şi că are de gând să ajungă la neutralitate climatică până în 2050.

Societe Generale nu a dorit să facă comentarii dar un purtător de cuvânt a spus că banca franceză va analiza scrisoarea după ce directorii vor primi o copie. Purtătorul de cuvânt a menţionat că banca franceză are propriile ţinte privind reducerea expunerii pe sectorul producţiei de petrol şi gaze până în 2025.

Deutsche Bank a informat că „şi-a redus în mod semnificativ” angajamentul faţă de sectoarele cu emisii intensive de carbon încă din 2016 şi că a stabilit ţinte pentru reducerea emisiilor finanţate până în 2030 şi 2050. „Suntem concentraţi pe sprijinirea clienţilor noştri în transformarea lor spre neutralitatea emisiilor de carbon”, a precizat cea mai mare bancă din Germania într-un comunicat.

Chiar dacă băncile susţin că au înăsprit condiţiile pentru finanţarea combustibililor fosili, în conformitate cu promisiunile destinate reducerii finanţării pentru ajungerea la emisii zero până în 2050, organizaţiile pentru protecţia mediului susţin că băncile fac prea puţin şi acţiunile lor vin prea târziu.

În anul 2021, Agenţia Internaţională a Energiei estima că investiţiile în noi proiect din sectorul petrolului, gazelor naturale şi cărbunelui trebuie oprite pentru a putea ajunge la emisii zero până în 2050.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...