Investitorii instituţionali români vor acţiuni la companii din domeniile IT şi agricultură – studiu

Aceste criterii se regăsesc într-un studiu realizat de Bursa de Valori Bucureşti în rândul administratorilor fondurilor de investiţii, ai fondurilor private de pensii şi firme de brokeraj.

Repondenţii au afirmat că ofertele pentru listare ar trebui derulate de companii solide financiar, cu perspective bune de creştere şi care activează într-un domeniu cu reprezentativitate redusă pe bursa de la Bucureşti, precum IT, agribusiness, retail, food&beverage, materiale, real-estate şi telecom.

În plus, emitentul trebuie să aibă o capitalizare estimată a free-float-ului de minim 15 milioane euro, întrucât sub acest prag compania ar putea deveni neinteresantă pentru investitorii instituţionali, iar de aceştia depinde succesul unei oferte. Free-float-ul ar trebuie să fie de cel puţin 25%-30%.

„Se consideră mai important succesul generat de o cerere superioară (determinată de un preţ atractiv) decât preţul propriu-zis obţinut în cadrul tranzacţiei. Pentru evaluarea ulterioară a companiei care precede un eventual exit al acţionarilor iniţiali, este mai important preţul după listare decât cel din ofertă; un preţ bun după listare se obţine dacă există lichiditate potenţială bazată pe suprasubscriere la IPO”, se arată în studiu.

O altă cerinţă a investitorilor instituţionali este ca cel puţin 20-30% din acţiunile scoase la vânzare să fie destinate micilor investitori, astfel încât să participe investitori cu profiluri diferite, dar şi o lichiditate a acţiunilor.

Totodată, compania nu ar trebui să aibă o expunere prea ridicată a lichidităţilor sau investiţii semnificative în afara obiectului principal de activitate.

„O companie cu mult cash sau cu activitate prea diversificată va semnaliza un management mai puţin performant din perspectiva pieţei de capital. Astfel de situaţii pot conduce la un preţ de vânzare a acţiunilor pe piaţă mai scăzut şi eventual la un eşec al ofertei publice”, se arată în rezultatele studiului.

Oferta ar fi justificată dacă emitentul va utiliza banii atraşi pentru investiţii, întrucât alte obiective iar face reticenţi pe investitori şi ar putea duce la eşecul operaţiunii.

În plus, investitorii instituţionali preferă să cumpere într-o ofertă acţiuni nou emise într-o majorare de capital, nu vândute de acţionarii existenţi, întrucât altfel ar exista bănuieli că acţionarii respectivi ar viza doar transferul riscului, fără ca firma să aibă nevoie de capital. Totuşi, repondenţii spun că ar cumpăra acţiuni vândute de acţionarul majoritar, dar această decizie este condiţionată de stadiul de dezvoltare şi maturitate al afacerii.

„Existenţa finanţării bancare, până la un nivel, conferă un grad de siguranţă mai mare – firma a fost verificată şi este monitorizată şi de către bancă. O firmă fără credit bancar poate fi considerată prea conservatoare din perspectiva managementului financiar, sau poate ridica întrebări de eligibilitate bancară. Prin contrast, o firmă supraîndatorată este puţin probabil să fie convingătoare dacă solicită atragerea de sume în oferta publică preponderent pentru rambursări de credite. Utilizări parţiale pentru rambursări de credite sunt acceptabile când urmăresc atingerea unui grad de îndatorare optim, o echilibrare între mai multe valute sau o îmbunătăţire a profilului de maturităţi. Este preferabil ca sumele atrase să fie folosite pentru dezvoltare”, se mai arată în studiu.

Alte cerinţe pe care compania trebuie să le îndeplinească vizează respectarea planului şi proiectelor incluse în prospectul de ofertă, un grad ridicat de transparenţă, o politică de dividend, dar şi respectarea principiilor de guvernanţă corporativă, printre care respectarea drepturilor acţionarilor minoritari, calitatea raportărilor financiare, structura şi atribuţiile consiliului de administraţie.

Totodată, investitorii vor ca acţiunile să intre la tranzacţionare la scurt timp după încheierea ofertei, în acest sens fiind necesar sprijinul acordat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Depozitarul Central.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă acţiuni reprezentând câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel puţin 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participaţie de 20% din CFR Marfă şi până la 20% din Tarom.

Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finalul lunii martie, iar intermediarii pentru ofertele Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica şi Tarom au fost deja selectaţi. Între timp, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă, astfel că listarea va fi amânată, iar termenele înaintate în prima parte a anului de reprezentanţii statului pentru ofertele la Transgaz (iunie) şi Tarom (mai) au fost depăşite. În cazul Transgaz a fost stabilit un nou termen, pentru finalul lunii septembrie, iar în prezent prospectul de ofertă este pe masa CNVM spre analiză.