Investitorii instituţionali străini au reintrat la cumpărare de acţiuni FP în luna mai

Participaţia acţionarilor instituţionali străini la Fondul Proprietatea (FP) a crescut în luna mai cu 1,71 puncte procentuale, la 47,99%, după ce în aprilie a scăzut pentru prima dată de la listarea Fondului, în luna ianuarie 2011.
Economica.net - vin, 08 iun. 2012, 19:04
Investitorii instituţionali străini au reintrat la cumpărare de acţiuni FP în luna mai

La finalul lunii aprilie, investitorii străini persoane juridice deţineau 46,28% din acţiunile Fondului Proprietatea.

De la listarea Fondului Proprietatea la BVB şi până la finalul lunii martie, investitorii instituţionali străini au cumpărat aproape 31,9% din acţiunile FP, participaţia lor crescând constant în fiecare lună.

Anterior listării, Fondul prezenta structura acţionariatului defalcat doar pe persoane fizice şi juridice, fără rezidenţa acestora.

Investitorii instituţionali înregistraţi în România au vândut în luna mai aproape 0,75% din titlurile FP, astfel că au ajuns să deţină împreună 9,75% din capitalul social, faţă de 10,5% la finele lunii aprilie, potrivit unui raport transmis, vineri, de Fond Bursei de Valori Bucureşti.

Printre vânzătorii de acţiuni FP în luna mai s-au regăsit şi acţionari persoane fizice străine, participaţia acestora scăzând cu 0,54 puncte procentuale, la 7,71%.

La finalul lunii mai, acţionarii români persoane fizice deţineau în total 30,12% din titlurile Fondului, faţă de 30,57% în aprilie.

Fondul Proprietatea controlează 1,74% din acţiunile propri, titluri răscumpărate anul trecut şi care urmează să fie anulate.

Potrivit celor mai recente raportări, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este fondul american de hedging Elliott Associates, care la finalul lunii martie deţinea indirect 13,91% din acţiuni.

Al doilea mare acţionar al Fondului este City of London, cu un pachet de 9,8% din acţiunile FP. La finele lunii martie, City of London avea un pachet de 7,21% din titluri. Participaţia a crescut cu 2,59%, pachet similar cu cel transferat la 4 mai pe piaţa Deal de la BVB, pentru aproape 200 de milioane lei (45,2 milioane euro).

Cel mai mare acţionar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, avea 4,93% din acţiuni.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Din martie 2008 a fost permisă vânzarea acţiunilor Fondului Proprietatea, iar în ianuarie 2011 societatea a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Acţiunile Fondului au încheiat şedinţa bursieră de vineri în scădere cu 1,44%, la 0,479 lei. La această cotaţie, capitalizarea Fondului Proprietatea este de 6,599 miliarde lei (1,47 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...