Investitorii se refugiază în obligaţiuni în faţa victoriei lui Trump

Economica.net
09 11. 2016
calcule_bursa_bani_forex_70183200

În jurul orei 08:30 GMT, randamentul pentru obligaţiunile germane cu scadenţa la 10 ani, faimoasele Bund, a coborât până la 0,098% faţă de 0,118% la închiderea pieţei secundare, unde se tranzacţionează titlurile deja emise. De asemenea, randamentul pentru obligaţiunile franceze pe 10 ani a coborât la 0,430% comparativ cu 0,500% anterior.

Înainte de deschiderea pieţelor financiare europene, investitorii au preferat în special obligaţiunile americane, o altă valoare de refugiu. În aceste condiţii, randamentul pentru obligaţiunile americane pe 10 ani a coborât până la 1,810% de la 1,855% marţi.

Scenariul unei victorii a lui Donald Trump a declanşat un sentiment de aversiune faţă de riscul pe termen scurt, susţin analiştii de la banca franceză BNP Paribas.

Conform estimărilor agenţiei Associated Press, citate miercuri de DPA şi Reuters, republicanul Donald Trump şochează întreaga lume şi devine noul preşedinte al Statelor Unite.

Trump şi-a asigurat cele 270 de voturi în Colegiul Electoral necesare pentru a câştiga preşedinţia, învingând-o pe democrata Hillary Clinton, care era considerată favorită înaintea votului de marţi, potrivit agenţiilor de presă.