Investitorii străini vor să afle despre regulile comerciale şi corupţie înainte de a veni în România
„Investitorii interesaţi de România cer informaţii despre regulile comerciale şi despre corupţie în primul rând. Despre reguli le spun că sunt primitive, dar acceptabile, iar despre corupţie că încă mai există, dar este în scădere. Nu pot nici să mint, dar nu vreau nici să-i sperii”, a afirmat Schwartz la o întâlnire cu jurnaliştii.
El a precizat că întrebarea legată de corupţie are şi o nuanţă indirectă, privind evaziunea fiscală, reiterând ideea că evaziunea reprezintă o problemă majoră pentru investitorii corecţi, întrucât generază competiţie neloială.
Investitorii mai sunt interesaţi de modalităţile de raportare contabilă şi de costurile muncii din România atunci când studiază oportunităţile. Aceştia sunt atraşi de România datorită dimensiunii ţării şi poziţiei geografice.
Schwartz a spus că în vara anului trecut, când situaţia politică a fost foarte tensionată, a apărut un moment de blocaj la nivelul investitorilor, care şi-au amânat planurile pentru a vedea ce se întâmplă. Ulterior au apărut semnale pozitive din partea investitorilor.
„Există tatonări din partea unor investitori din SUA, din Europa avem mai puţini”, a explicat consultantul fiscal.
Compania RSM Scot este membră din 2011 a RSM International, o organizaţie globală de firme de consultanţă şi audit care aplică aceleaşi principii şi standarde profesionale.
Firma a atras, în ultimele şase-opt luni, trei companii americane partenere ale RSM în SUA, care au subsidiare în România, activând în domeniul producţiei (construcţii de echipamente industriale, maşini grele, construcţii pentru infrastructură).
„Pentru cea cu utilaje de construcţii am făcut start-up-ul, acum se dezvoltă. Mai avem în aşteptare un contract pentru o firmă pe agricultură. (…) Cele trei companii au creat locuri de muncă în România de ordinul a zeci-sute, iar investiţiile sunt de ordinul a milioane de dolari”, a spus Schwartz.
El a precizat că printre clienţi se numără o companie belgiană care a venit în vara anului trecut cu intenţia de a investi o primă tranşă de patru milioane de euro într-un parc industrial. Aceasta a transferat o parte din bani în România pentru achiziţia terenului, însă a rămas în aşteptare, a oprit investiţia din cauza instabilităţii politice şi pentru că n-a reuşit să obţină un certificat oficial în ceea ce priveşte poluarea cu azbest a terenului pe care intenţiona să-l cumpere.
„Asta nu înseamnă că anul acesta nu o să reia. Nu avem încă niciun semnal de la ei”, a afirmat consultantul fiscal.
RSM Scot a avut anul trecut afaceri de 1,5 milioane de euro, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, iar profitul a avansat cu 44%, la peste 200.000 euro.
Compania are 50 de angajaţi, inclusiv cei nouă parteneri.
Firma de consultanţă şi audit este prezentă pe piaţa românească din anul 1994, când a fost înfiinţată sub denumirea de Scot & Company Consulting.