Investitorii sunt dispuşi să parieze pe creşterea europeană. Economia Europei, în cea mai bună formă din ultimii trei ani

Economica.net
02 05. 2015
euro_mecanism_72148500

Zona Euro, până nu demult codașa lumii, pare acum în stare chiar să depăşească Statele Unite. Europa încasează dividendele relaxării politicii monetare, a scăderii prețurilor în euro și ale petrolului, a renunţării treptate la austeritate fiscală, şi la relansarea creditării bancare, spun analiştii consultaţi de Bloomberg.

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi este creditat cu principalele merite pentru relansarea economiei Europei. Sub conducerea sa şi împotriva opoziţiei germane, BCE  a redus rata dobânzii de referință la un nivel record și a început un program de cumpărare obligațiuni de 1,1 trilioane de euro, care imită, programul prin care  şi-au revenit SUA.

Rezultatul este că ca Zona Euro ar putea fi bătut SUA pentru prima data în patru ani. Regiunea a crescut cu 0,4 % în primul trimestru faţă de cele trei luni anterioare, potrivit economiștilor intervievați de Bloomberg, mai repede decât rezultatul de 0,1 % estimat pentru SUA.

„Sunt foarte optimist. Am avut un număr de starturi false, dar de data aceasta recuperarea are forţă”, spune Gilles Moec, economist-sef la Bank of America Merrill Lynch, citat de Bloomberg.

Moec a ridicat previziunile sale de creștere pe 2015 ale Zonei Euro la 1,6 % și a prezis 1,9 % în 2016.

Prețurile de consum au încheiat o perioadă de patru luni de declin, șomajul în Germania continuă să scadă și Spania altă dată economia suspectă de faliment, a avut în primul trimestru cea mai rapidă cteştere din ultimii şapte ani.

Investitorii scanează situaţia. Un sondaj Bloomberg printre profesioniștii din domeniul financiar  a arătat Europa ca pe cel mai bun loc pentru a pune banii la treabă, pentru prima dată din 2009.

Mai multe detalii în Bloomberg