Investitorii sunt sceptici în privința dominanței profitului Apple. Pe ce mizează gigantul pentru a convinge?
Întreaga situația arată că, după 12 ani în care sud-coreenii de la Samsung au fost fruntași în privința numărului de telefoane vândute, și această fortificație a fost cucerită.
Pentru palmares, acesta reprezintă, desigur, un succes important, însă piețele privesc cu mare atenție spre viitor, în condițiile concurenței acerbe pentru capital a celorlalți «magnifici» din tehnologie. Care vor fi sursele viitoare de creștere și cum va arăta viitorul în privința profitului – acestea sunt preocupările majore din prezent.
Compania Apple a scăzut în deschiderea sesiunii de după publicarea rezultatelor. Chiar dacă gigantul a marcat o creștere a veniturilor la 119,6 miliarde de dolari, un profit pe acțiune de 2,18 dolari (față de 2,1 dolari), și o marjă de profitabilitate ce a depășit 46%, traderii nu s-au arătat convinși și au ales să vândă titlurile pe piața de capital. În aceste condiții, chiar dacă veniturile și profitul depășesc așteptările, Apple pare a întâmpina probleme. Mulți investitori caută modalități inteligente și gândite pe termen lung, cum ar fi planurile de investiții în ETF-uri, unele dintre ele fiind disponibile și în România, prin platforme precum XTB.
În China, valoarea vânzărilor a scăzut cu 13%. Deși CEO-ul a orientat explicațiile către diferențele de curs valutar (un dolar mai puternic, fără de care scăderile ar fi fost doar de o cifră), bursa nu s-a lăsat convinsă. Concurența tot mai intensă a producătorilor locali, apetitul chinezilor pentru telefoanele pliabile (foldable) și distanțarea politică dintre marile puteri SUA și China ar putea eroda, în continuare, poziția Apple pe o piață uriașă și competitivă. Vânzările în China au atins în trimestrul IV al anului trecut 20,82 de miliarde de dolari, sub estimările LSEG, de 23,53 de miliarde de dolari.
În plus, pentru trimestrul I al anului, estimarea implicită din comentariile CFO-ului Luca Maestri vizează venituri de 90 de miliarde de dolari, cu 6 miliarde de dolari sub așteptări. Din această sumă, 46 de miliarde – puțin peste jumătate – ar proveni din segmentul iPhone.
Ne aflăm într-o perioadă creșterile veniturilor cu zeci de procente și multiplicarea de câteva ori a profitului sunt informații care atrag atenția ca un magnet. Într-o astfel de situație se află Meta, care a anunțat o triplare a profitului și primul său dividend din istorie. Investitorii vor acum să vadă și altceva decât creșteri „așezate”, cum a fost avansul de 2% al veniturilor și contracție într-o regiune-cheie precum China.
Apple, mișcare strategică pentru a recupera în fața Spotify
Ecosistemul puternic, dezvoltat de companie, va continua să asigure venituri consistente, însă decizia din justiție în Europa în favoarea Spotify va afecta veniturile din achizițiile prin App Store. În replică, Apple a venit cu o strategie: introduce tarife noi, care să preia costurile din segmentul afectat de decizia din justiție și să le transfere către alte modalități de interacțiune cu utilizatorii. Spotify a criticat deja strategia Apple, folosind termeni duri, însă o nouă acțiune în justiție ar implica resurse suplimentare (în special timp). În această situație, profitul pentru Apple în ce privește acest segment este, deocamdată protejat – însă nu și popularitatea politicilor companiei în rândul unor dezvoltatori.
Apple a lansat căștile VisionPro, o miză pe realitatea augmentată, cu un preț care limitează publicul-țintă potențial. Primele recenzii se anunță favorabile produsului, iar în perspectivă, acesta ar putea susține un nou pilon al veniturilor. Pentru moment, prețul ridicat, de 3.500 dolari, poate reprezenta o piedică, mai ales în contextul dobânzilor ridicate ce pun presiune pe puterea de cumpărare a consumatorilor. Pe de altă parte, o serie de jocuri adaptate pentru noul produs, inclusiv cu achiziții prin aplicații, ar putea suplimenta veniturile companiei.
Deși utilizează AI, un concept care, în prezent, stimulează cel mai mult entuziasmul investitorilor, Apple este privit de aceștia drept un jucător care mai are de lucru pentru a câștiga o poziție de avangardă în domeniu. Cu toate acestea, compania deține datele, resursele financiare și tehnice pentru a putea utiliza noile tehnologii cu un profit mulțumitor. Pentru moment, investitorii, analiștii sau ceilalți observatori evaluează în mod diferit Apple, iar piețele se arată reținute.
Acțiunea Apple a crescut cu 1,1% de la începutul anului, față de 3,9% pentru Alphabet (Google), 9,4% pentru Microsoft, 13,6% pentru Amazon și 43,9% pentru Nvidia. Apple poate părea «plictisitoare», în contrast cu strălucirea spectacolului oferit de unele companii din tehnologie, concentrate pe AI, dar nu este de ignorat într-o perspectivă mai îndelungată.
Despre XTB
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 847.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.
Avertisment cu privire la riscuri
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 78% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.