Ioan Mintaş, CNIPMMR: Suntem de acord cu mărirea salariului minim pe economie, cu trei condiţii

Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM) din România, prof. univ. dr. Ioan Mintaş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că acest for este de acord cu mărirea salariului minim pe economie propusă de PSD, însă cu trei condiţii.
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 12:03
Ioan Mintaş, CNIPMMR: Suntem de acord cu mărirea salariului minim pe economie, cu trei condiţii

Astfel, prima condiţie enunţă necesitatea rediscutării nivelului contribuţiilor şi scăderii impozitării pe muncă, propunerea de salariu minim 3.000 lei putând fi acceptată numai cu îngheţarea contribuţiilor, ca în agricultură sau construcţii.

A doua condiţie se referă la aplicabilitate, care trebuie să fie după ieşirea din iarnă, din mai 2023, nu de la 1 ianuarie, deoarece costurile cu energia sunt greu de suportat de firme.

Şi nu în cele din urmă, CNIPMMR consideră că salariul minim trebuie crescut „numai cu condiţia renunţării la aberaţia impozitării contractelor part-time”.

„Aceasta este poziţia CNIPMMR. Noi am discutat această propunere cu domnul preşedinte Florin Jianu, la nivel de birou, şi vom trimite poziţia noastră la Guvern. Suntem de acord cu propunerea de mărire a salariului minim, dar cu aceste condiţii,” a subliniat Ioan Mintaş.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat miercuri că Partidul Social Democrat (PSD) va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut.

Potrivit acestuia, PSD îşi doreşte ca 2.800 de lei din salariul minim pe economie să fie impozitaţi, iar 200 de lei să fie scutiţi de plata contribuţiilor la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 3,5% în România
INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 3,5% în România
Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule au crescut cu 3,5%, ca serie brută, în primele şase luni ale acestui an,......
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în țară. Majoritatea își plătesc vacanța cu cardul de credit sau overdraft – sondaj CEC Bank
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în țară. Majoritatea își plătesc vacanța cu cardul de credit ...
Jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în România iar ca destinație, 23% au ales să meargă la mare, ...
Rusia îşi va moderniza scutul nuclear, având în vedere „ameninţările colosale”
Rusia îşi va moderniza scutul nuclear, având în vedere „ameninţările colosale”
Scutul nuclear al Rusiei ar trebui modernizat în următorii ani, având în vedere ameninţările colosale, a declarat joi ...
EXCLUSIV Care sunt cele opt măsuri prin care ministrul Energiei vrea să reducă prețurile la energie electrică
EXCLUSIV Care sunt cele opt măsuri prin care ministrul Energiei vrea să reducă prețurile la energie electrică
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a elaborat un set de idei, care ar urma să ia forma unui memorandum care să treacă prin ...