Ioan Niculae: OMV a vândut combinatul Doljchim la fier vechi și a tăiat tot, ca să nu mai poată folosi cineva vreun utilaj. Le oferisem triplu

În contextul în care acum au loc discuții și se fac proiecte despre apariția unor noi unități chimice în România, care să poată valorifica superior gazul, omul de afaceri Ioan Niculae vine în premieră cu niște detalii incredibile, de acum mai bine de zece ani, ale "afacerii Doljchim", combinatul chimic din Craiova care a fost demolat la șase ani de la privatizare. Niculae spune că a negociat îndelung cu austriecii cumpărarea combinatului, se ajunse la un acord, dar pe ultima sută de metri OMV s-a răzgândit și a preferat să vândă la fier vechi combinatul deși omul de afaceri spune că oferise triplu pentru preluare. Iar austriecii au cerut imperios să fie tăiate toate utilajele care ar fi putut fi ulterior folosit de alte fabrici chimice din România, ca piese de schimb.
Mihai Nicuţ - Dum, 05 iul. 2020, 18:35
Ioan Niculae: OMV a vândut combinatul Doljchim la fier vechi și a tăiat tot, ca să nu mai poată folosi cineva vreun utilaj. Le oferisem triplu

În ultimii ani, pe fondul intenției de a exploata gazele din Marea Neagră se vorbește tot mai mult, în mediul politic și cel de business, despre necesitatea ca România să valorifice superior gazele, nu doar pentru încălzire și producere de energie electrică, ci în unități chimice și petrochimice, unde valoarea adăugată a gazului este mult mai mare.

În acest context, am avut o discuție cu Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro (în insolvență), pe marginea proiectelor sale de a reporni toate combinatele chimice pe care le deține, șase la număr– vom prezanta pe larg interviul zilele viitoare – ocazie cu care Niculae a dat în premieră detalii incredibile despre o afacere de acum zece ani, și anume cea a lichidării combinatului chimic Doljchim Craiova, deținut de Petrom și cumpărat, la privatizare, de grupul austriac OMV.

Iată începutul discuției care ne-a stârnit interesul

Ioan Niculae: Viromet Victoria va fi gata de pornire în august, la 15 august, cu reactorul vechi, iar după două luni de zile, sperăm să să terminăm legăturile și alimentarea cu catalizatori a reactorului nou, cel luat de la Petrom.

Reporer: L-ați cumpărat de la Petrom, de la Doljchim?

Ioan Niculae: L-am cumpărat acum vreo opt-nouă ani.

Reporter: Interesant, ei nu au anunțat niciodată asta!

Ioan Niculae: Ei nici nu au știut. L-am cumpărat de la niște tăietori de fier vechi”.

Iar apoi Niculae a început să povestească cum, deși bătuse palma cu grupul austriac OMV pentru cumpărarea Doljchim, austriecii s-au răzgândit pe ultima sută de metri și au preferat să vândă utilajele la fier vechi, deși omul de afaceri spune că oferise de trei ori mai mult față de valoarea de „scrap”. În premieră, apar detalii șocante despre această afacere de acum zece ani, date de omul de afaceri: OMV ar fi impus să se taie toate utilajele care urmau să fie vândute la fier vechi, pentru ca nimic să nu poată fi folosit, ca piesă de schimb, de vreo altă fabrică din România.

Iată, integral, ce spune Ioan Niculae despre „afacerea Doljchim”:

„Au negociat cu mine un an de zile vânzarea Doljchim Craiova. Am bătut palma, la insistențele lor, pe suma pe care au vrut ei să o obțină. Asta era joi. Miercurea viitoarea trebuia să ne întâlnim, cu toți avocații, să semnăm contractele, și marți, cu o zi înainte, m-a anunțat fostul lor director general de atunci, austriacul, că ar fi bine să ne vedem câteva minute. Am bănuit că e ceva de rău. A spus că îi e rușine, că e o treabă total neprofesionistă, dar că el este un executant, și a primit dispoziție de la Viena, de la Board, să nu îmi mai vândă mie fabrica, și să o dea la fier vechi.

Prețul meu era de trei ori mai mare decât prețul cu care au vândut ei la fier vechi. Mai mult decât atât, în negocierile pe care le-am avut, au fost foarte duri în legătură cu preluarea tuturor obligațiilor de mediu și de personal, cu care noi am fost de acord, în scris.

Deci au preferat să taie un combinat chimic de mărimea Doljchim decât să îl dea unui investitor român. Mai mult decât atât, la o săptămână după ce au încheiat brusc tratativele cu noi, l-au vândut pe nimic unei firme din Călărași, la fier vechi, cu obligația ca în șase luni de zile să dispară. În șase luni de zile a dispărut, nu am mai văzut nici urmele combinatului Doljchim, unul dintre cele mai mari din țară.

Mai mult, au dat scris instrucțiuni directorului general pe Doljchim de atunci, ca niciun obiect, niciun utilaj mecanic, nicio piesă de schimb, să nu fie vândută ca atare, ci să fie tăiată. Au tăiat cu flexul inclusiv rotorii de la toate compresoarele din fabrică. Dacă vreți o confirmare, puteți să sunați la Azomureș (combinatului chimic din Târgu Mureș, deținut acum traderul elvețian Ameropa – n.red.), că ai eu cumpărat un compresor din ăsta, și s-au trezit că rotorul era tăiat cu flexul – n-au apucat să îl taie pe tot, au tăiat cam trei sferturi din el. (…) E la Azomureș, l-au păstrat ca piesă de muzeu, îl țin în magazie, cred că este cel mai mare compresor de la Sinteză, de la Amoniac, cu axul rotorului de joasă tăiat.

Atât de mult ne iubesc investitorii din Austria încât nici măcar ca fier vechi nu ne-au lăsat să cumpărăm ceva de la ei. Fostul director general de la Doljchim, care altfel este un om de bună credință, a primit ordinele, să taie orice componentă, orice piesă dinamică, ca să nu poată fi folosită ca piesă de schimb de alte companii, de Interagro, de Azomureș. Care ofereau mult mai mult decât prețul de fier vechi, de scrap.

A fost șocant să auzi așa ceva. Iar acel reactor a fost vândut unor persoane fizice, care l-au luat ca fier vechi, au venit cu el la mine, mi l-au oferit și l-am luat. Nu am avut niciun aranjament cu ei, pur și simplu m-au întrebat dacă vreau să îl iau și le-am zis „da, domnule, îl iau!”.

Și totuși, de ce să fi ales austriecii să facă o afacere mai proastă prin vânzarea la fier vechi, l-am întrebat pe Niculae

„Am oferit de trei ori și ceva mai mult decât au luat ei pe el la fie vechi. Dar problema lor nu au fost banii, pentru că făcuseră oricum mulți bani cu el. Când eu vindeam ureea cu 240-250 de dolari, ei o decontau pe Linz cu 150-140. Deci au fost sute de milioane scoase prin Doljchim, nu i-a întrebat nimeni niciodată nimic”, a spus Niculae.

Ce s-a anunțat acum zece ani

Petrom, companie privatizată de statul român cu firma austriacă OMV în anul 2004, a anunţat la finalul anului 2009 închiderea combinatului chimic Doljchim Craiova, ca parte a strategiei de atunci a grupului de a renunţa la activităţile de chimie şi petrochimie. Combinatul a fost efectiv închis în 2010, an în care compania a ieşit de pe piaţa îngrăşămintelor chimice. Ulterior, terenul a fost ecologizat.

„În ultimul an şi jumătate am discutat cu mai mulţi potenţiali cumpărători vînzarea Doljchim, dar condiţiile din piaţă au omorât orice şansă de a vinde, aşa că am decis să închidem combinatul”, spunea în decembrie 2019 Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

„Până la sfârşitul acestui an vom vom opri producţia de îngrăşăminte de la Doljchim. De asemenea, vom disponibiliza 1.000 de angajaţi ai Doljchim, dar vor păstra aproximativ 200 de salariaţi care vor rămâne pe platformă, pentru activitatea de demolare, curăţire, decontaminare”, spunea atunci Mariana Gheorghe.

În primăvara acestui an, grupul austriac OMV AG a confirmat că discută majorarea la 75% a participației sale deținute la compania chimică Borealis, într-o tranzacție evaluată la 4,7 miliarde de dolari. Ar fi cea mai mare tranzacție din istoria OMV. Mubadala, fondul suveran de investiții din Abu Dhabi, deține 64% din Borealis, în timp ce participația OMV este de 36%. La rândul său, Mubadala este al doilea mare acționar al OMV, după statul austriac.

OMV era acționar la Borealis și în anul în care a fost lichidat combinatul chimic Doljchim.

Ironia sorții, la Doljchim funcționa, pe lângă fabrica de îngrășăminte chimice, și o fabrică de metanol, iar în strategia sa de dezvoltare, compania Romgaz, cel mai mare producător de gaze al țării, controlat de stat, are în plan acum construirea unei fabrici noi de metanol. O unitate producătoare de metanol are și Ioan Niculae.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru unii din angajaţii săi din Germania, în vederea reducerii costurilor,......
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...