Ioan Rus: Restrângerea reţelei de cale ferată va fi realizată numai după epuizarea tuturor posibilităţilor de rentabilizare
„Comisarul european pe Transporturi a recomandat României ca în strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare să acorde atenţie potenţialului maxim de dezvoltare a acestui tip de transport, iar reducerea reţelei de cale ferată să fie judicios realizată, numai după ce au fost epuizate toate celelalte posibilităţi de rentabilizare a acesteia”, a declarat Ioan Rus într-un comunicat remis AGERPRES.
Subiectele de discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat, în principal, Master Planul General de Transport, dar au fost abordate şi teme de actualitate ale politicii de transport la nivelul Uniunii Europene.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a dat asigurări că Master Planul General de Transport respectă în totalitate reţeaua TEN-T Core şi Comprehensive, iar apoi, în prioritizarea proiectelor este luat în calcul interesul naţional, care înseamnă nevoia de interconectivitate a regiunilor istorice ale ţării.
La rândul său, Violeta Bulc a subliniat că la nivelul Uniunii Europene accentul va fi pus în viitor pe transportul feroviar şi a vorbit de o orientare strategică a Uniunii Europene spre căile ferate, dat fiind potenţialul acestui tip de transport în întreagă Europă. Ea a transmis autorităţilor române ca în strategia de dezvoltare a căilor ferate să fie analizate nu doar date de trafic şi date economice, ci să se ţină cont şi de eventuale evoluţii şi dezvoltări ale căilor ferate.
Potrivit ministrului Ioan Rus, autorităţile române sunt conştiente de importanţa transportului feroviar şi de faptul că viitorul aparţine căilor ferate, în condiţiile în care există o tendinţă evidentă în toate statele membre UE. În plus, oficialul român consideră că dezvoltarea corespunzătoare a reţelei de cale ferată va potenţa dezvoltarea proiectelor navale şi aeriene din Master Planul General de Transport şi va da greutate dezvoltării Portului Constanţa.
Conform Master Planului General de Transport, în urma dezbaterilor publice, în sectorul feroviar au fost propuse investiţii pentru reabilitarea coridoarelor feroviare (3.219 km), dar şi investiţii pentru reabilitarea unor căi ferate cu potenţial economic (1.131 km – Linia industriei auto, Linia cerealelor, Linia Cărbunelui).
De asemenea, au fost propuse pentru electrificare toate sectoarele de cale ferată care aparţin reţelei TEN-T Core, în total 425 kilometri. S-a propus şi implementarea unor sectoare de cale ferată de viteză sporită care să conecteze principalele centre urbane din România, peste 1.000 de kilometri. În ultima variantă a Master Planului, se recomandă achiziţionarea a 90 de bucăţi de material rulant – locomotive, rame electrice şi rame diesel.
Investiţiile totale pentru sectorul feroviar se ridică la circa 19 miliarde de euro.