Ioan Rus: Vreau să aduc pe profit fiecare companie din subordinea Ministerului Transporturilor

Economica.net
22 07. 2014
1351841243rrr_15644500

Ioan Rus a vizitat, marţi, Aeroclubul României, Autoritatea Aeronautică Civilă şi Aeroportul Henri Coandă, în cadrul unui program de întâlniri care cuprinde toate companiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor (MT).

‘Faţă de rapoartele care ajung la mine, cu fiecare am discutat la faţa locului despre ce probleme au şi ce soluţii au la problemele identificate de dânşii. Pe o parte din aceste probleme am cerut rapoarte suplimentare, astfel încât să eliminăm neajunsurile care au existat până acum, dacă au existat, în activitatea acestor companii. Studiem la nivelul ministerului, permanent, evoluţia fiecărei companii. Obiectivul meu este acela de a duce fiecare companie din MT pe profit, dat fiind faptul că extrem de multe dintre ele sunt pe pierdere, lucru anormal cu dotările pe care unele le au, unele nu le au şi trebuie îmbunătăţite, şi anormal în contextul economic actual’, a declarat şeful de la Transporturi, după vizita la Aeroportul Henri Coandă.

El a atras atenţia asupra faptului că este dificil să exişti pe o piaţă concurenţială dacă nu ai profit.

‘Este foarte greu să stai în piaţă, indiferent că te numeşti CFR Călători, TAROM sau CFR Marfă sau transport naval sau maritim, într-o piaţă concurenţială, este foarte complicat să exişti dacă nu funcţionezi pe profit. Prin măsuri interne vom reuşi să facem acest lucru şi, prin măsuri adiţionate măsurilor noastre, vom reuşi să le dăm viaţă (companiilor cu pierderi aflate în subordinea MT – n.r.), să le consolidăm existenţa în piaţa concurenţială viitoare. Şi, în acest sens, am avut discuţii extrem de solide cu BEI (Banca Europeană de Investiţii – n.r.), cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – n.r.), cu Comisia Europeană şi cu FMI. De exemplu, în cazul CFR Călători eu pot, prin măsuri interne, să aduc compania pe profit de un leu. Deci, nu este pe pierdere. Cu leul acela profit intră în faliment în următoarele şase luni, pentru că leul nu îi ajunge să se dezvolte, nu are banii necesari să asigure o mentenanţă solidă la activitatea pe care o desfăşoară. Şi, atunci, este nevoie să adăugăm leului acela pe care eventual noi am şti să îl facem singuri finanţări solide pe termen mediu şi lung, care să îi asigure o dezvoltare şi corelat cu posibilitatea lui de a rambursa acele credite’, a explicat Rus.

Ministrul a precizat că ‘începe să înţeleagă ce se întâmplă’ cu aceste companii şi ‘înţelege ce ar trebui făcut’, în condiţiile în care are experienţă pe partea de business.

‘Încep să înţeleg ce se întâmplă şi înţeleg şi ceea ce ar trebui făcut. Experienţă de business am, educaţia pe partea aceasta este una nemţească, mai degrabă, dat fiind faptul că tot timpul am avut reprezentanţa unor firme germane în special şi nu numai, cred că mai pricep câte ceva şi voi reuşi împreună cu colegii mei care conduc aceste companii să le punem pe picioare’, a spus acesta.

Ioan Rus a adăugat că s-a întâlnit şi cu administraţia Portului Constanţa, pentru a vedea care sunt probleme acolo şi cum ar putea fi rezolvate, pe lista întâlnirilor rămânând companiile şi autorităţile care activează pe transportul naval. În acest context, este posibil ca, la sfârşitul săptămânii în curs, să ajungă la Brăila sau Galaţi.

‘Duminică am avut o întâlnire în Portul Constanţa, încercând să văd exact ce probleme sunt şi cum ar putea fi rezolvate. Cu toate celelalte companii am avut (întâlniri – n.r.), cu autorităţile, mai am de făcut o singură activitate pe transportul naval. Să vedem dacă la sfârşitul acestei săptămâni voi fi la Brăila sau Galaţi să vedem la faţa locului ce probleme există pe această activitate legată de transportul naval. Problemele există (în sectorul transporturilor – n.r.), sper să găsim şi soluţii’, a dat asigurări Ioan Rus.