Ioan Teslaru, Intertranscom, a cumpărat oțelăria Dan Steel Group, aflată în faliment, cu 7,5 milioane de euro. Spune că o va reporni
CITR și Prime Insolv Practice au facilitat vânzarea fabricii de sârmă Dan Steel Group din Beclean, în procedură de faliment, pentru 7.5 milioane de euro către Intertranscom Impex SRL, producător de plasă sudată din Bacău. Vânzarea a avut loc în cadrul unei licitații publice în data de 25 ianuarie ioan teslaru,
„Am reușit, în urma unui proces amplu și riguros, să identificăm investitori viabili pentru una din companiile ce au jucat un rol cheie în industria metalurgică. Prin această tranzacție de succes, setăm premisele pentru continuarea dezvoltării eficiente a industriei metalurgice din România și reușim să salvăm încă un obiectiv important din istoria afacerilor românești”, declară Andrei Besoiu, Sales Manager, CITR Cluj.
Fabrica vândută se află pe strada Valea Viilor nr. 3, în localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Activul este reprezentat de fabrica de producție a sârmelor tari și moi, respectiv produse derivate din sârmă, plase sudate, cuie, panouri de gard, sârmă ghimpată, și este compus din teren de 406.606 mp, construcții și echipamentele aferente.
CITR Filiala Cluj împreună cu Prime Insolv Practice, în calitate de lichidatori judiciari, au organizat licitația în data de 25 ianuarie 2024, ora 14.00, la sediul Prime Insolv Practice SPRL, situat în Bucureşti, Bulevardul Aviatorilor nr. 52.
Înființată în 1991, societatea Dan Steel Group Beclean SA a avut ca principal obiect de activitate producția de metale feroase, sub forme primare și de feroaliaje (cuie, sârmă zincată, sârmă împletită, plasă sudată, panouri etc), destinate atât pieței interne, cât și celei externe (Ungaria, Polonia, Serbia, Cehia, Slovacia). Produsele fabricate de societate au fost destinate în special sectorului construcțiilor și al agriculturii, precum și altor ramuri ale industriei, care realizau bunuri de larg consum. Declinul cifrei de afaceri a început în anul 2017 când diminuarea volumului de business a condus la reducerea capitalului de lucru precum și la creșterea semnificativă a gradului de îndatorare. Nu în ultimul rând, măsurile impuse în anul 2018 de Comisia Europeană asupra importurilor unor categorii de produse aparținând industriei siderurgice a obligat Dan Steel Group Beclean SA să își asigure materia primă din cadrul UE, în condiții contractuale mult mai oneroase pentru aceasta, și cu plata în avans, ceea ce a creat o presiune suplimentară asupra situației financiare a companiei care a acumulat datorii de peste 35 milioane euro.