Ioana-Gabriela Costache, fostă ambasadoare în Polonia, a fost numită consul general la New York

Economica.net
05 09. 2013

Claudiu Lucaci a renunţat la funcţia de consul general al României la New York şi îşi va desfăşura în continuare activitatea în Televiziunea Română, unde este coordonator cu atribuţii de Director Ştiri.

Claudiu Lucaci a confirmat miercuri, pentru MEDIAFAX, că a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cu privire la decizia sa.

„Am informat oficial, la începutul săptămânii, Ministerul Afacerilor Externe, care a făcut propunerea”, a spus Claudiu Lucaci.

El a precizat că a trebuit să aleagă „cu părere de rău” între funcţia de consul general al României la New York şi activitatea sa de şef al Ştirilor TVR.

„Am luat o decizie la începutul săptămânii ca, în urma câştigării concursului de director la Ştiri, să continuu să lucrez în Televiziunea Română, deşi în cariera mea profesională mi-aş dori să mă întorc în diplomaţie. Dar am luat această decizie mai mult raţional decât emoţional, având în vedere că ar fi fost nedrept faţă de toţi cei care au mizat în ultimul timp pe proiectul meu de şef al Ştirilor şi ar fi fost nedrept să plec tocmai când acest proiect devenea viabil”, a spus Claudiu Lucaci.

Guvernul a decis, în şedinţa din 12 iunie, pe baza unei propuneri din partea MAE, numirea în funcţia de consul general al României la New York a lui Claudiu Lucaci, care, la momentul respectiv, era director interimar al Ştirilor TVR. Informaţia a fost confirmată atunci, pentru MEDIAFAX, de purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.

Predescu a precizat că Lucaci a mai deţinut funcţia de consul general al României la Los Angeles.

Potrivit unei analize a Ziarului Financiar, făcută pe baza datelor de import-export pe 2011 ale Institului Naţional de Statistică (INS), Ioana-Gabriela Costache se afla pe locul al cincilea în topul celor zece „cei mai slabi” ambasadori ai României în funcţie de deficitul comercial înregistrat de economia locală în relaţiile comerciale cu aceste pieţe. România înregistra în 2011 un deficit comercial de peste 1 miliard de euro în relaţia cu Polonia.