Ioana Petrescu doreşte să rămână ministru dacă viitorul premier va continua programul lui Victor Ponta
‘Am venit în România pentru că eu cred în Victor Ponta, cred în programul economic al domniei sale, de fiecare dată când a promis o măsură economică el a făcut-o, vorbim de neimpozitarea profitului reinvestit, de reducerea CAS, vorbim de toate aceste lucruri concrete pe care le-a făcut. Evident, dacă vine un premier care va continua programul economic început de Victor Ponta, care nu va schimba cursul, pentru că nu cred că România are nevoie să schimbe cursul economic şi direcţia în care merge ţara la fiecare doi ani, dacă vine un astfel de premier şi voi fi întrebată dacă vreau să rămân în Guvern voi spune da. Dacă nu, am şi alte opţiuni. Am mai multe opţiuni, deci nu este o problemă’, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, la Realitatea TV.
Premierul Victor Ponta a afirmat, marţi seară, că lista cu persoanele nominalizate pentru postul de prim-ministru, dacă el va câştiga alegerile prezidenţiale, este închisă, prima opţiune fiind Călin Popescu-Tăriceanu, urmat de prim-vicepreşedintele BNR, Florin Georgescu, şi directorul SRI, George Maior, scrie Agerpres.
‘Nu va fi un alt prim-ministru în afară de aceştia trei. Lista e închisă. Cred că e bine să fie un echilibru’, a spus Ponta într-o emisiune la B1 TV.
Acesta şi-a exprimat încrederea că Tăriceanu va ‘rezista’ la atacurile care ar putea fi lansate împotriva sa în zilele următoare ca urmare a faptului că este prima opţiune pentru funcţia de premier.