Iohannis a anunțat că se va vaccina public în data de 15 ianuarie

Președintele a declarat în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Platul Cotroceni, începând de marți de la ora 18.00, că o dată cu începerea fazei a două a vaccinari vor fi imunizate cadrele didactice, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronci, persoanele din instituțiile esențiale, printre care și staful Administrației Prezidențiale.
Economica.net - mar, 12 ian. 2021, 15:41
Iohannis a anunțat că se va vaccina public în data de 15 ianuarie

Vaccinarea anti-COVID-19 în masă reprezintă singura soluţie pentru întoarcerea, cât mai rapid, la normalitate, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Klaus Iohannis.

„Vaccinarea în masă reprezintă singura soluţie pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate şi a ne relua în siguranţă toate activităţile care ne-au lipsit enorm în ultimul an. De succesul campaniei de vaccinare depind în egală măsură relansarea economică a economiei şi evitarea unor crize profunde, ale căror efecte pot lăsa urme adânci în societate, educaţie şi economie”, a spus şeful statului.

Pentru a marca deputul celei de a două etape de vaccinare, președintele a anuntat că se va vaccina public pe 15 ianurie. Președintele a declarat că nu s-a vaccinat în prima fază, pentru că a spus că nu a vrut să se interpreteze că se bagă în față.

„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis consideră că actuală campanie de vaccinare este un succes, România situându-se pe locul opt în ceea ce privește media europeană.

Despre certificatul unic european

Președintele s-a declarat împotriva creării unui certificat unic europen, propunere susținută de Guvernul grec, prin care să se impună o precondiție pentru călătorii prin deținerea unui adeverințe de vaccinare. Iohannis a susținut că este împotriva împărțirii oamenilor între vaccinați și nevaccinați în Europa, pentru că ar fi o măsură discrimatorie. Prin asta s-ar crea un cadru de discrimare, care e inacceptabil.

Trebuie să existe un certificat de vaccinare, dar trebuie folosit din motive medicale, consideră Iohannis. Persoana care a fost vaccinată i se va trece când a fost vaccinată prima dată, când va fi vaccinată a doua oară. 

Despre înghețarea salariilor

Președintele Iohannis a spus că înghețarea salariilor i se pare o măsură justă, pentru că economia s-a contractat din cauza crizei. Concluazia este simplă, sunt mai puțini bani la buget, deci nu vor putea să fie mărite salariile în sectorul publică. Nu avem austeritate, pentru că nu sunt tăiate pensiile, nu sunt tăiate salariile. Pensionarii rămân cu majorarea salarială de anul trecut. Dar până economia nu își revine, nu se vor majoră salariile din domeniul public.

„Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare şi prin restricţii să terminăm această epidemie la noi, însă trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat. Concluzia este simplă: sunt mai puţini bani la buget. Concluzia evidentă: nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare în anul 2021 până când ieşim din criza economică. Este o concluzie simplă, nu vorbim de austeritate, pentru că nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, când este criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor. Asta este. Că sunt mulţi nemulţumiţi şi asta pot să înţeleg. Oamenii s-au aşteptat după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate şi să crească salariile, însă lucrurile trebuie văzute aşa cum sunt”, a spus şeful statului. 

Despre ordonanțele de urgență în domeniul justiției

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că în viitor nu vor mai exista ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei, cel mai recent act normativ de acest gen fiind ultimul.

„A fost o situaţie excepţională, creată – poate veţi avea impresia că n-am ieşit din campania electorală – o situaţie creată de PSD, fiindcă, practic, în ultimele luni de mandat, Parlamentul nu a mai funcţionat, Parlamentul a fost folosit drept tribună de campanie electorală şi atunci, Parlamentul, care trebuia să modifice această lege, nu a făcut-o, or, cineva trebuia să o facă. Nu puteam să stăm să ne uităm cum intră în vigoare o prevedere pe sistemul de justiţie care nu poate fi îndeplinită, pur şi simplu”, a declarat şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a susţinut că respectiva ordonanţă de urgenţă a fost o „excepţie”.

„După foarte multe discuţii şi analize de constituţionalitate, de oportunitate, Guvernul a adoptat această ordonanţă de urgenţă, după părerea mea în mod corect. Însă e clar, acum, cu un nou Parlament, care ştie care este miza, care ştie că trebuie reparate legile justiţiei, nu vor mai exista astfel de excepţii şi am subliniat în discuţiile cu guvernanţii acest lucru foarte clar. (…) Nu se vor mai găsi motivaţii. Asta a fost ultima”, a precizat Iohannis.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, la finalul anului trecut, că Guvernul a fost nevoit să adopte ordonanţa de urgenţă potrivit căreia se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanţe, fiind vorba „de o chestie tehnică, ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie”.

„Guvernul României, după cum ştiţi încă de anul trecut, a ieşit de sub zodia Ordonanţei 13, este foarte clar că nu mai avem acea emoţie că se dau ordonanţe pe justiţie care să scoată lumea în stradă. În seara aceasta am fost nevoiţi să adoptăm o ordonanţă care se referă la aplicabilitatea unui articol din Legea 304 din 2004, referitor la organizarea judiciară. Însă este vorba de un articol unic, este vorba de o chestie tehnică ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie. Dacă nu am fi intervenit de urgenţă prin această modalitate a ordonanţei de urgenţă, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători şi aveam o mare problemă în instanţele judecătoreşti, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale. Ca atare, am primit din partea Consiliului Suprem al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei, o solicitare de a interveni de urgenţă în plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar”, a precizat Stelian Ion atunci.


Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...