Iohannis a cerut discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, despre creșterea prețurilor la energie

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, astăzi, 30 septembrie 2021, la o întâlnire în format videoconferință cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, şi alți lideri europeni, în pregătirea reuniunii informale a Consiliului European și a Summitului UE - Balcanii de Vest din perioada 5-6 octombrie 2021, de la Brdo, Slovenia, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Ion Dobreanu - J, 30 sept. 2021, 15:45
Iohannis a cerut discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, despre creșterea prețurilor la energie

În cadrul videoconferinței, Președintele României a solicitat discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, a temei privind creșterea prețurilor la energie.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea identificării unor soluții europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuției miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creșterilor prețurilor la energie pentru cetățenii europeni.

Președintele României a atras atenția asupra faptului că este nevoie de un efort comun al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru identificarea acestor măsuri care să vizeze, în principal, protejarea populației afectate de creșterile de prețuri ale energiei, precum și a mediului economic.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Bugetul Ministerului Apărării Naţionale este unul agreat cu partenerii NATO şi cel mai important, în acest moment, este să păstrăm mersul programelor de înzestrare a Armatei şi să......
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste faţa sectorului
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste ...
Propunerea Comisiei Europene (CE) privind politica agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034 nu este decât "o palmă ...
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște că rușii au doborât avionul
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște ...
Azerbaidjanul vrea să dea în judecată Rusia la tribunalele internaţionale pentru catastrofa în care a fost implicat ...
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt prioritățile Guvernului
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat ...
Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională ...