Iohannis a promulgat legea dării în plată
“Această lege a ajuns iniţial la mine şi am retrimis-o în Parlament cu câteva observaţii. Parlamentul a luat în considerare aceste observaţii, a modificat legea corespunzător şi mi-a retrimis-o. Am apreciat faptul că Parlamentul a ţinut cont de observaţiile mele şi consider că legea în forma actuală este în regulă. În consecinţă, am promulgat legea şi azi va fi publicata in Monitorul Oficial”, a declarat preşedintele Iohannis.
În 15 zile de la aplicare, orice debitor cu un credit ipotecar aflat în dificultate poate să notifice banca pentru darea în plată a unui imobil rezidenţial. După ce debitorul cedează casa băncii, debitul său se va stinge, chiar dacă valoarea imobilului returnat băncii este mai mică decât creditul rămas de rambursat.
Citeşte şi După 20 mai se poate da casa în plată. Ce-i aşteaptă pe debitori şi ce vor face băncile
Legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi se aplică doar pentru creditele cu plafon de până la 250.000 de euro.
Legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.