Iohannis a promulgat legea prin care firmele care susțin învățământul profesional sunt scutite de la plata profitului reinvestit

Economica.net
20 11. 2020
snapshot_55252300

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal are ca obiect de reglementare încurajarea operatorilor economici de a iniţia parteneriate cu statul, în vederea susţinerii învăţământului profesional-dual, prin scutirea acestora de la plata impozitului pe profitul reinvestit în acest fel sau prin deducerea sumelor direcţionate către burse pentru elevi.

„Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificările şi completările ulterioare, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum şi microîntreprinderile care acordă burse elevilor şcolarizaţi în învăţământul dual profesional, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective”, mai prevede textul.