Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Finanțelor primește dreptul de a reprezenta România în toate litigiile arbitrale internaţionale
În cazuri justificate, Guvernul va putea stabili prin hotărâre ca reprezentarea să se asigure de o altă instituţie publică din subordinea/coordonarea sa.
Totodată, se introduce prevederea potrivit căreia persoanele, inclusiv demnitari, care sunt sau au fost implicate în gestionarea problematicii ce face obiectul litigiilor internaţionale vor fi obligate să participe la întâlnirile solicitate de avocaţi, la audieri şi să semneze declaraţiile de martori.
În caz contrar, aceştia vor fi sancţionaţi cu amendă de la 250.000 de lei până la 2.500.000 de lei.