„Pe cale de consecință, fără a aduce în discuție aspectele care vizează oportunitatea deciziei de a acționa într-un mod sau altul în materie de exercitare a dreptului de proprietate privată a statului, considerăm că rămâne în sarcina legiuitorului obligația ca, în momentul în care stabilește că transferul de proprietate supus discuției reprezintă o direcție de dezvoltare socio-economică adecvată, să reglementeze prin lege și un mecanism juridic de natură să ofere garanții suficiente cu privire la rezultatele urmărite.
În acest context, considerăm că stabilirea interdicției de vânzare, de ipotecare, ori de schimbare a destinației (desfășurarea exclusiv a activității specifice CCIR cu caracter de continuitate), corelativ cu precaritatea normei de la art. III alin. (5) din legea supusă reexaminării, nu poate avea valoarea unei garanții suficiente„, se arată într-un comunicat al Adminstrației Prezidențiale.
Comunicatul mai arată că „în opinia noastră, sintagma „hotărâre de transmitere a proprietății” este lipsită de claritate, întrucât permite fie interpretarea că legiuitorul a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate privată din patrimoniul statului în patrimoniul CCIR, fie că s-a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate privată din patrimoniul CCIR în patrimoniul unei alte entități”.
„În concluzie, norma criticată, susceptibilă de diferite interpretări, poate genera impredictibilitate, confuzie, soluții diferite în practica judiciară și nu poate avea natura unei garanții suficiente și, pe cale de consecință, eficiente pentru a conduce la un just echilibru între interesul urmărit de legiuitor și interesul entității beneficiare a liberalității. Totodată, în aceeași idee a existenței unei garanții necesare şi suficiente, considerăm că procedura de repunere în situația anterioară ar fi trebuit dezvoltată fie cu prevederi exprese care să permită ușor identificarea titularului sau titularilor acțiunii civile, instanței competente, termenelor procedurale, căilor de atac, fie cu o normă de trimitere la o procedură de drept comun”, se precizează în motivarea deciziei Președintelui.
Pe scurt, în 2017, dezvoltatorul Iulius, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu, împreună cu sud-africanii de la Atterbury, intra în negocieri cu cei de la Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) pentru dezvoltarea zonei Romexpo. CCIR are din 2004 drept de folosință pentru o perioadă de 49 de ani a terenului de 46 de hectare unde se află centrul expozițional. Legea care urma să treacă terenul Romexpo în proprietatea CCIR a fost votată în septembrie, însă USR a atacat decizia la Curtea Constituțională, care a decis că totul este constituțional.
În tot acest timp, dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a atras atenția prin comunicări în presă că tranferul aduce prejudicii statului și a sesizat Comisia Europeană. NEPI Rockcastle și-a anunțat și intenția de a cumpăra terenul la valoarea de piață, inclusiv de organizarea unei licitații internaționale, sau intrarea în parteneriat pentru dezvoltarea proiectului.
Întoarcerea legii în Parlament înseamnă un pas pe loc pentru dezvoltarea proiectului de aproape 3 miliarde propus de asocierea CCIR și Iulius, și rămâne de văzut dacă va mai prinde contur în forma prezentată.