Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Economica.net
13 04. 2017
gabriel_sandu_23137400

‘Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Sandu Gabriel, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 766/P/2016 al PÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri’, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a demarat luni procedurile pentru obţinerea avizului necesar începerii urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Sandu, în dosarul Microsoft 2.

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef (…) a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul în vederea sesizării preşedintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de Sandu Gabriel, care la data faptelor a deţinut funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul’, informa DNA.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de cinci inculpaţi, printre care Dinu Pescariu şi Claudiu Florică. Cei doi, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, sunt cercetaţi pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Potrivit DNA, faptele au fost comise în contextul în care, în luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislaţiei în vigoare, decât prin organizarea unei licitaţii publice.

Conform sursei citate, valoarea totală a contractului era de peste 90 de milioane de euro, plăţile fiind efectuate de către minister conform graficului convenit.

‘Furnizorul de licenţe a facturat către SC Dim Soft SRL, membră a asocierii care a câştigat licitaţia, doar 38.786.000 euro, reprezentând preţul licenţelor cu discount, reducere aplicată în considerarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale suma de 90.182.344,76 euro’, mai precizează procurorii.

Prejudiciul din dosar se ridică la 51.396.344 de euro, reprezentând diferenţa dintre suma plătită de minister şi cea care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL, fiind creat totodată un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG.