Iohannis a transmis preşedinţilor Camerelor să ia act de demisia lui Ungureanu şi să declare vacantă funcţia

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să ia act de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu şi să declare funcţia de director al SIE vacantă, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 13:38
Iohannis a transmis preşedinţilor Camerelor să ia act de demisia lui Ungureanu şi să declare vacantă funcţia

‘Preşedintele României a transmis preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Mihai-Răzvan Ungureanu şi să declare vacantă această funcţie’, a precizat luni purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat luni demisia din funcţie a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană a relaxat regulile de access în spaţiului Schengen aplicate pentru cetăţenii turci, a indicat vineri ambasadorul UE la Ankara, chemând la reluarea urgentă a negocierilor......
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Trei milioane de pensionari din România nu vor plăti totuși CASS pe pensii de la 1 august, așa cum obligă primul pachet ...
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că nu a văzut "concret" pachetul de măsuri pentru administraţia locală ...
Ce spune Nicuşor Dan despre planurile pentru digitalizarea ANAF
Ce spune Nicuşor Dan despre planurile pentru digitalizarea ANAF
Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă ...