Iohannis: Am ajuns la un acord cu partea canadiană, se va renunţa la vizele pentru români din 2017

Economica.net
21 10. 2016
flag_43355400

„Am o veste bună. În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de Acordul Comercial cu Canada. Este o înţelegere care este destul de bună”, a spus Iohannis.

El a precizat că de la 1 mai 2017 se va renunţa la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie pentru toţi românii.

Şeful statului a arătat că se prevede un mecanism de „snap pack”, care stipulează că dacă numărul de imigranţi ajunge să fie însemnat, partea canadiană îşi rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize.

„Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condiţiile generale internaţionale această înţelegere”, a precizat Iohannis.

El a menţionat că înţelegerea cu partea canadiană devine valabilă în măsura în care se semnează Acordul CETA.

„În situaţia în care se ajunge la parafarea Acordului CETA, acest acord pe care l-am negociat cu partea canadiană referitor la vize devine valabil”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că o înţelegere similară cu cea a României s-a făcut şi între Bulgaria şi Canada, iar rezerve mai sunt exprimate faţă de Acordul CETA de către Valonia.

„Sper ca celelalte părţi care au mai avut rezerve faţă de acest acord să ajungă la o bună înţelegere cu partea canadiană şi să ajungem în situaţia să avem un acord care, în esenţă, consider că este foarte bun”, a arătat preşedintele Iohannis.

Sursa: AGERPRES