Iohannis: Am decis să sesizez CCR cu privire la OUG privind modificarea Codurilor penale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va sesiza CCR în legătură cu OUG privind modificarea Codurilor penale.
Economica.net - joi, 02 feb. 2017, 09:08
Iohannis: Am decis să sesizez CCR cu privire la OUG privind modificarea Codurilor penale

‘În chestiunea OUG am decis să sesizez CCR’, a spus şeful statului.

El a arătat că sesizarea vizează conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi sistemul de justiţie şi Parlament, pe de altă parte.

Preşedintele Iohannis a precizat că sesizarea a plecat către CCR.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cererea transmisă CCR se arată că, prin adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale, ”Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă”.

”La data de 31 ianuarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 1 februarie 2017). Solicităm Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, conflict născut ca urmare a deciziei Guvernului de a adopta Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Apreciem că suntem în prezenţa unei situaţii juridice conflictuale a cărei naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă”, se arată în motivele cererii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...