Iohannis: Am explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu e o soluţie bună şi ar putea duce la scindare

Economica.net
10 03. 2017
iohannis_parlament_87654567_86556700

El a arătat că vineri s-a discutat informal despre Declaraţia care va fi adoptată la Roma, care a fost pregătită într-o primă formă.

‘Cu toţii – 27 – ne-am referit la acest text propus. Contrar aşteptărilor multor analişti nu s-a discutat viitorul UE, ci s-a discutat textul care va fi cu siguranţă la Roma, un text care subliniază realizările Uniunii de până acum, arată nivelul de ambiţie pentru viitor. În ansamblu, ne dorim un text pozitiv care ne dă curaj să continuăm în Uniunea Europeană. Nu s-a putut discuta despre ambiţiile de viitor şi fără a avea mici menţiuni legate de felul cum vedem noi cu toţii viitorul Uniunii Europene, iar în acest context am explicat colegilor şi colegelor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună, dimpotrivă, este o soluţie care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene’, a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, în continuare, liderii europeni se vor concentra pe textul care va fi semnat la Roma, după care vor urma discuţiile referitoare la Carta Albă prezentată de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

‘Vom încerca într-un an, maximum doi ani să conturăm felul în care vedem noi cu toţii împreună viitorul Uniunii Europene’, a spus Iohannis.