Iohannis: Ar fi bine ca Cioloş să continue după alegeri, dar să spună cu ce partid. Nu voi propune premier independent

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, în opinia sa, ar fi bine ca Dacian Cioloş să continue proiectele după alegerile parlamentare, subliniind însă că, pentru acest lucru, e necesar ca de acum să îşi declare adeziunea sau măcar simpatia pentru partidul cu care doreşte să continue proiectele. Iohannis a precizat din nou că, după alegeri, nu va nominaliza premier independent, scrie News.ro.
Economica.net - J, 29 sept. 2016, 07:35
Iohannis: Ar fi bine ca Cioloş să continue după alegeri, dar să spună cu ce partid. Nu voi propune premier independent

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că Partidul Naţional Liberal se află într-o situaţie complicată după demisia lui Vasile Blaga din funcţia de copreşedinte şi coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile parlamentare, şeful statului subliniind că liberalii trebuie să găsească o soluţie rapidă în acest caz, scrie Agerpres.

‘Situaţia lui Vasile Blaga este o surpriză foarte neplăcută. Trebuie să fim foarte realişti. Prin această evoluţie PNL a ajuns într-o situaţie complicată. Pe de altă parte, trebuie şi cred că este demn de remarcat că Vasile Blaga în aceeaşi zi în care a fost inculpat s-a retras din conducerea partidului – o atitudine pe care o găsesc corectă politic, dar din păcate încă nu în toate partidele româneşti, asta este realitatea’, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că liberalii trebuie să găsească o soluţie rapidă la această situaţie.

‘PNL va trebui să găsească o soluţie rapidă şi bună pentru a avea o persoană care conduce campania electorală. Este o campanie complicată cea pentru parlamentare. (…) Răspunsurile la toate întrebările trebuie să le găsească PNL şi sunt convins că se vor găsi într-un for de conducere foarte repede şi vor căuta soluţii’, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că PNL trebuie să găsească o soluţie care ‘transformă această criză în care se află într-o oportunitate, să se mişte suficient de repede şi suficient de bine nu doar pentru a trece peste această criză, dar şi pentru a ieşi întărit din această criză’.

‘Vom vedea dacă vor şti să facă acest lucru. Eu le doresc să găsească soluţii’, a mai spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...