Iohannis ar putea anunţa premierul desemnat să formeze un nou guvern, marţi
Potrivit unor surse oficiale, şeful statului va avea, în aceeaşi zi, consultări cu liderul liberalilor, Ludovic Orban, cu preşedintele USR, Dan Barna, şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Vinerea trecută, Klaus Iohannis a avut o altă rundă de întâlniri cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare. De la aceste consultări au lipsit social-democraţii.
Şeful statului afirma atunci că în această săptămână va avea discuţii cu reprezentanţii partidelor „într-o formulă mai restrânsă, pentru a clarifica ce trebuie făcut şi de ce trebuie făcut”.
„Vreau să ştie toată lumea că intenţionez să fac repede o desemnare. Cel târziu marţi, voi desemna un prim-ministru care va veni în Parlament cu o propunere de guvern. Contextul desemnării să fie foarte clar: nu voi desemna un personaj din PSD, nu voi desemna pesedişti pentru guvernare”, preciza şeful statului vineri.
Iohannis declara că este nevoie de un guvern de tranziţie, adăugând că preferă unul politic, context în care, adăuga el, se conturează posibilitatea constituirii unui cabinet în jurul PNL.
Luni, preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Pro România, Victor Ponta şi cu preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, conform declaraţiilor acestora. De asemenea, potrivit unor surse, şeful statului a avut consultări cu preşedintele PMP, Eugen Tomac, şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Parlamentarii PSD nu vor da votul de învestitură pentru noul guvern, decizia fiind luată în unanimitate în cadrul şedinţei care a avut loc luni, potrivit unui comunicat al social-democraţilor.