Iohannis: Ca un aliat de încredere al SUA, România îşi face treaba

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Washington, că România îşi face treaba ca aliat al Statelor Unite în cadrul NATO şi al Parteneriatului Strategic dintre cele două state, ţara noastră fiind prima din Alianţa Nord-Atlantică ce a ajuns la pragul de 2% din PIB alocat Apărării în timpul administraţiei Trump, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 07 iun. 2017, 21:05
Iohannis: Ca un aliat de încredere al SUA, România îşi face treaba

Preşedintele României a dat asigurări că Parteneriatul Strategic cu SUA va rămâne un pion central al politicii externe şi de securitate a României, scrie News.ro.

”Succesul său remarcabil se datorează nu numai viziunii împărtăşite a ambelor noastre ţări şi angajamentului politic, ci, cel mai important, simpatiei şi prieteniei autentice dintre cele două naţiuni. Ţara mea este cea mai pro-americană din Uniunea Europeană. Peste 70% dintre români, aşa arată sondajele, au sentimente pozitive faţă de SUA, iar acest lucru este transpus în acţiuni concrete. Aceste sentimente pozitive provin şi din sprijinul consistent oferit de SUA după căderea Cortinei de Fier. Acest sprijin a fost consolidat după lansarea parteneriatului strategic, în 1997. Acesta a fost un adevărat catalizator pentru eforturile de progres şi modernizare şi pentru schimbările democratice, economice şi sociale profunde ale României, care au dus la aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană”, a spus Iohannis, în cadrul unei dezbateri organizate de Heritage Foundation.

Preşedintele a evocat faptul că România şi Statele Unite, după 20 de ani de parteneriat strategic, au avut şi au în continuare o viziune comună în ce priveşte problemele majore de securitate internaţională.

”Ca un aliat de încredere, România îşi face treaba. În acest an ne-am îndeplinit obiectivul (…) asumat sub auspiciile NATO, de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Acest lucru ne face primul aliat pentru a atinge această ţintă în actualul mandat al Administraţiei SUA şi al celui de-al 6-lea membru NATO care o face. Sunt fericit să menţionez că aceasta a fost una dintre priorităţile de pe agenda mea, când am preluat funcţia. Şi a fost adoptată cu un sprijin politic unanim. Scopul nostru este de a menţine nivelul minim de 2% pentru cel puţin un deceniu. Aceasta va permite României să continue programe majore de achiziţie, extinzând potenţialul cooperării pe termen lung şi cu industria de apărare din SUA”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a menţionat şi colaborarea strânsă în combaterea terorismului şi pentru instalarea scutului antirachetă pe teritoriul României. ”Scutul de la Deveselu, găzduind circa 200 militari, a intrat în funcţiune anul trecut şi a fost integrat cu sistemul NATO de apărare antirachetă. Este extrem de important să continuăm şi să finalizăm abordarea europeană progresivă şi adaptabilă şi, pe baza acesteia, sistemul NATO de apărare antirachetă, deoarece Iranul îşi continuă programul de rachete balistice. Desfăşuram o instruire intensă comună a forţelor americane şi române în unele dintre cele mai bine dotate facilităţi de transport pe teritoriul României, cum ar fi baza Mihail Kogălniceanu, foarte importantă pentru pre-desfăşurarea trupelor americane şi a echipamentului militar”, a mai spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...