Iohannis, către manifestanţi: V-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre
‘Am urmărit aseară cu mare atenţie manifestaţiile de stradă. Sunt foarte mulţumit, au fost manifestaţii fără violenţă, fără exagerări şi am un mesaj foarte important pentru toţi cei care au fost şi aseară şi alaltăieri în stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre’, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Iohannis: Voi chema la consultări şi societatea civilă
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, pe lângă discuţiile cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va avea consultări şi cu societatea civilă pe acest subiect, scrie Agerpres.
‘Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice pe care le-am planificat pentru azi şi mâine să consult în premieră un nou actor: societatea civilă. Voi convoca pentru vineri după-amiază un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât şi ceea ce se numeşte strada. E important pentru mine să le cunosc părerile şi opţiunile’, a spus Iohannis.
Zeci de mii de oameni au manifestat marţi şi miercuri atât în Capitală, cât şi în oraşe din ţară.