Iohannis: Cel mai important pas pe care trebuie să-l facă România este dezvoltarea infrastructurii
„Probabil că cel mai important pas pe care trebuie să-l facem este dezvoltarea infrastructurii. Niciun sector nu poate perfoma în lipsa infrastucturii, indiferent prin ce mijloace am încerca să-l susţinem. Constat cu îngrijorare că Guvernele trec, dar problemele infrastructurii rămân, în ciuda faptului că nu banii lipsesc, nici cei naţionali, nici cei europeni”, a spus Iohannis, în cadrul evenimentului „Preşedintele României în dialog cu mediul de afaceri”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Preşedintele a mai afirmat că un important criteriu de performanţă pentru orice guvern este absorbţia fondurilor europene şi implementarea proiectelor de investiţii şi nu creşterea salariilor bugetarilor.
„Este evident că salarizarea trebuie îmbunătăţită, iar soluţiile durabile trebuie căutate la nivelul performanţei economiei, în ritmul şi sustenabilitatea creşterii economice”, a completat Iohannis.