Iohannis: Coaliţia de la guvernare nu trebuie să mă iubească, e suficient dacă face ce trebuie pentru ţară

Economica.net
18 07. 2017
1500366847original_fullsizerender_5_92388300

‘Să ştiţi că da. Nu-i niciun fel de problemă faptul că acum nu este nimic pregătit. Noi ne pricepem totuşi foarte bine la organizat manifestări festive şi nu am niciun fel de emoţie în această privinţă. Ar fi fost frumos dacă am fi avut proiecte mari cu care să arătăm că, într-adevăr, în aceşti 100 de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită. Puteam să avem dacă am fi lucrat un pic mai intens în ultimii 10-15 ani, de exemplu, autostrăzi care leagă provinciile istorice nu avem, dar sper să reuşim în deceniile care urmează să facem acest lucru. Important, după părerea mea, este ca în 2018 să nu ne îndreptăm privirea numai spre trecut, chir că este foarte important, ci să ne uităm şi spre viitor şi să venim cu câteva planuri pentru următoarea sută de ani’, a spus şeful statului, întrebat dacă autorităţile locale şi centrale sunt pregătite de sărbătorirea centenarului Marii Uniri.

Potrivit şefului statului, coaliţia de guvernare va face ce trebuie pentru ţară.

‘Nu trebuie să mă iubească (n.r. coaliţia), dacă face ce trebuie pentru ţară este suficient. (…) Noi aşa credem, că vor face’, a spus Iohannis.

El a susţinut că opinia preşedintelui este o ‘pârghie destul de puternică’.

Iohannis a precizat că, în principiu, este în favoarea descentralizării, însă a arătat că aceasta nu va rezolva decât în parte problema infrastructurii.

El a arătat că lucrările de infrastructură mare nu pot fi realizate de comunităţile locale şi judeţene, ci trebuie realizate de Guvern.

‘Nădăjduiesc că şi acolo încet, încet se înţelege acest lucru’, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că a ajuns la Mărăşti după ce a vizitat Covasna.

‘Pe undeva sper să înţeleagă lumea că am făcut o legătură şi istorică între Transilvania şi Moldova şi personal îmi doresc foarte mult că această legătură să nu rămână doar istorică, ci să se realizeze de exemplu printr-o autostradă, bunăoară mult discutata autostradă Târgu Mureş-Iaşi ar fi un lucru excepţional şi pentru ţinutul de unde am plecat puţin mai devreme astăzi şi pentru Moldova unde ne aflăm acum, Moldova în care am fost de multe ori, îmi place şi o să mai revin’, a arătat Iohannis.

Şeful statului nu a dorit să comenteze declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a susţinut că ‘statul ne fură’.

‘Nu ştiu la ce s-a referit. Mi se pare o afirmaţie pe care nu doresc să o comentez’, a spus Iohannis.