‘Condamn cu fermitate atacul terorist din Barcelona. Transmit condoleanţe familiilor victimelor. Solidaritate cu Spania’, a scris Iohannis, pe Twitter.
Cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa în urma atentatului de joi, de la Barcelona.
O furgonetă a intrat pe artera Rambla din metropola catalană şi a parcurs circa 600 de metri printre pietoni, apoi s-a izbit de un chioşc, iar şoferul a fugit. Autorităţile consideră că este vorba despre un act terorist.
Poliţia spaniolă a anunţat că a arestat un suspect după atentat. Un oficial al guvernului regional catalan a confirmat, pe Twitter, că bilanţul atacului este de 13 morţi şi cel puţin 50 de răniţi.
Tudose: În aceste momente de grea încercare, ne exprimăm regretul faţă de tragedia din Barcelona
Premierul Mihai Tudose a scris, pe Facebook, un mesaj pe tema atacului terorist din Spania, afirmând că, în aceste momente „de grea încercare”, îşi exprimă regretul faţă de tragedia din Bercelona.
„În aceste momente de grea încercare, ne exprimăm regretul faţă de tragedia de la Barcelona şi urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia situaţiei”, a scris el.
Premierul reaminteşte că, la nivelul Ambasadei României la Madrid, a fost instituită o celulă de criză, iar Consulatul General al României la Barcelona este în legătură permanentă cu autorităţile locale.
„Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de cei din Barcelona şi familiile lor!”, mai scrie Mihai Tudose.