Iohannis, despre aderarea la Euro: Ar fi bine să se înţeleagă Guvernul cu BNR pentru a începe să lucreze la un calendar
Preşedintele a spus că este un obiectiv strategic important al României aderarea la zona euro, scrie News.ro.
”Din punct de vedere tehnic, România îndeplineşte de ceva vreme criteriile de la Maastricht şi în acest fel noi am putea să începem construcţia unui calendar de aderare, însă lucrurile nu sunt foarte clare între factorii care trebuie să stabilească acest calendar şi care trebuie să îl ducă mai departe, în speţă Guvernul şi Banca Naţională a României. Probabil va dura un pic până ce acest nou guvern îşi înţelege bine rolul în arhitectura statului şi începe să evalueze aceste lucruri”, a adăugat Klaus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că nici părerile specialiştilor nu sunt identice: ”Sunt unii care s-ar grăbi, care spun că suntem pregătiţi şi ar fi bine să avem repede un calendar şi să înaintăm, sunt alţii care spun că nu suntem chiar aşa bine pregătiţi, că ar fi bine să avem un calendar care prevede o perioadă mai lungă. Nu vreau să intru acum în acest chestiuni. În faza în care ne aflăm cred că este treaba specialiştilor să discute până ajung la un punct de vedere comun”.
Iohannis a precizat că, în mod cert, trebuie ţinut cont şi de alte lucruri decât strict criteriile tehnice.
”Este bine să evaluăm foarte profund impactul asupra politicii fiscale dacă stabilim un astfel de calendar. Trebuie să evaluăm dacă aderarea la zona euro trebuie să se producă pentru a avea ceea ce se numeşte o ancoră sau dacă vrem să aşteptăm până se stabilizează foarte bine economia României şi să aderăm atunci. Foarte multe puncte de vedere trebuie armonizate. Cert este că ar fi bine să se înţeleagă Guvernul cu Banca Naţională ca să înceapă să lucreze pe un calendar. Decizia nu va duce imediat la o aderare la zona euro. Tehnic, e nevoie de mai mulţi ani de pregătire şi cu cât mai repede ne stabilim obiectivele de etapă, cu atât mai bine”, a subliniat preşedintele.