Iohannis despre Autostrada „Unirii”: E trist că a fost nevoie de o lege pentru ca guvernanţii să facă paşi concreţi
El a precizat că nu acesta este scopul legiuitorului, iar „realizarea unor obiective de acest fel nu ar fi trebuit să aştepte intervenţia Parlamentului”.
Potrivit şefului statului, acest lucru ar fi trebuit făcut de Guvern.
Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut la Ungheni, să fie realizată din credite externe, pe fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare.