Iohannis, despre intenţia Exxon de a vinde participaţia din Marea Neagră: Nu cred că putem să vorbim despre o astfel de posibilă tranzacţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la informaţiile despre intenţia Exxon de a vinde participaţia la Marea Neagră, posibil către Gazprom, că este o chestiune care preocupă autorităţile, că informaţia nu este reală şi că orice tranzacţie se face în condiţiile legii, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 09 ian. 2020, 17:15
Iohannis, despre intenţia Exxon de a vinde participaţia din Marea Neagră: Nu cred că putem să vorbim despre o astfel de posibilă tranzacţie

„Vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care ne preocupă. Această informaţie care circulă în ultimele zile nu este reală, nu cred că putem să vorbim de o astfel de posibilă tranzacţie, dar ne priveşte şi pe noi şi România va avea un cuvânt greu de spus aici”, a declarat Iohannis.

El a precizat că „orice tranzacţie se face în condiţiile legii”.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că inaugurarea gazoductului TurkStream nu este o problemă pentru România, însă a subliniat că vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care preocupă ţara noastră.

„Inaugurarea gazoductului TurkStream nu este o problemă pentru România, fiindcă noi nu ne aprovizionăm pe această filieră şi oricum aprovizionarea României nu este o problemă, este o chestiune rezolvată şi care funcţionează foarte bine. Pe de altă parte, vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care ne preocupă”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a opinat, însă, că informaţia care circulă în ultimele zile pe acest subiect nu este una reală.

„Nu cred că putem să vorbim despre o astfel de posibilă tranzacţie. Oricum, aici este vorba de o tranzacţie care ne priveşte, evident, şi pe noi, şi România va avea un cuvânt greu de spus aici. (…) Orice tranzacţie se face în condiţiile legii şi atunci evident că se va aplica legislaţia în vigoare”, a mai afirmat Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a vorbit, luni seară, despre intenţia Exxon Mobil de a vinde participaţia de 50% pe care o are la proiectul din Marea Neagră şi a precizat că ar putea exista un consorţiu format din Romgaz, OMV Petrom şi o altă firmă care să facă o ofertă. La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că o prioritate a mandatului său este ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp, însă a transmis companiei Exxon că, dacă doreşte să plece, „să respecte legislaţia românească pe care au folosit-o când au intrat”.

„Exxon, din toate informaţiile pe care le avem, se pare că a decis să testeze vânzarea participaţiei de 50% pe care o aveau la acest proiect (Neptun Deep – n.r). De ce au luat decizia asta, nu mă întrebaţi, dar, dacă ne uităm la OUG 114 şi la bulibăşeala privitoare la legislaţia rivitoare la taxarea exploataţilor offshore şi la toate promisunile neonorate făcute de guvernările PSD şi la schimbările peste noapte ale diferitelor poziţii ale Guvernului putem să făsim un răsuns la aceste decizii. Ne dorim un partenr – în cazul în care Exxon va decide să vândă – un partener serios, care să fie din zona parteneriatelor noastre, UE,NATO. Nu putem hotărî noi”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Ludovic Orban.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a transmis un comunicat de presă în care afirmă că o prioritate a mandatului său e ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp.

„Aceste exploatări reprezintă şi o consolidare a securităţii naţionale, nu doar o dezvoltare economică. Mi-aş dori ca Exxon să continue operaţiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislataţia românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licenţă”, a transmis Popescu.

În plus, acesta a precizat că ar dori ca Romgaz să fie parte din viitorul consorţiu care va exploata acest perimetru.

„Operaţiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate naţională şi recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru”, a mai comunicat ministrul Economiei.Exxon Mobil a trimis o scrisoare în care înştiinţează părţile interesate despre intenţia de a ieşi din proiectul Neptun Deep, fie prin vânzarea integrală a companiei care are drepturile de extracţie, fie prin vânzarea cotei sale de 50% din drepturile din perimetrul din Marea Neagră.

Grupul american a informat în scris cel puţin trei actori implicaţi în proiectul din Marea Neagră că are intenţia este să plece: Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi OMV Petrom, compania care este partener în proiect.

Exxon Mobil şi OMV Petrom explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...