‘Este evident faptul că, într-un mediu de afaceri instabil, antreprenoriatul se luptă nu doar cu incertitudinea economică inerentă afacerilor, ci şi cu imprevizibilitatea politicilor guvernamentale. Tocmai pentru a evita un asemenea climat, pregătirea şi buna credinţă a decidenţilor politici sunt esenţiale. Consider că este o mare nedreptate faptul că eforturile şi planurile dumneavoastră de afaceri sunt anulate de politici fiscale neinspirate, insuficient argumentate sau chiar lipsite de fundamente economice. Consider că este cazul ca aceste practici să înceteze’, se arată în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
El subliniază că mediul de afaceri nu poate prospera decât prin politici economice responsabile, coerente, care să rezolve problemele din prezent fără a genera altele mult mai grave pe termen lung.
‘Deşi aceste cerinţe pentru buna funcţionare a mediului de afaceri sunt cunoscute, constat, cu regret, că în ciuda apelurilor la nevoia de predictibilitate economică, inclusiv din partea dumneavoastră, Guvernul a ales să modifice prevederi fiscale esenţiale, cu mai puţin de două luni înainte de momentul asumat al aplicării lor. Este inadmisibil faptul că oamenii de afaceri nu îşi pot face planurile de business tocmai din cauza politicilor fiscale confuze, instabile şi aflate parcă la discreţia exclusivă a câtorva decidenţi. De aceea am îndemnat mereu la mai multă deschidere a autorităţilor către dialog şi parteneriat. În definitiv, mediul de afaceri trebuie să fie un partener şi chiar un vector al schimbării în bine, nu victima unei schimbări cu orice preţ’, adaugă şeful statului.
El susţine că este de datoria decidenţilor politici să ofere soluţii la neajunsurile mediului de afaceri.
‘Determinarea şi seriozitatea cu care întreprinzătorii premiaţi îşi conduc afacerile merită apreciate, mai ales în economia noastră, care are nevoie de modele ale performanţei. De la dumneavoastră, de la laureaţii din această seară, decidenţii politici au de învăţat lecţii importante. Este datoria lor să ofere soluţii la neajunsurile mediului de afaceri, să sprijine înfiinţarea şi creşterea firmelor prin politici şi măsuri care să răspundă nevoilor mediului de afaceri, nu să acţioneze împotriva acestora. În condiţiile în care birocraţia, concurenţa neloială şi lipsa de predictibilitate afectează şi frânează economia, soluţiile trebuie să aducă eficienţă şi etică, deopotrivă în afaceri şi în actul guvernării. Economia nu poate progresa în absenţa eticii, a responsabilităţii în economie, dar nici în absenţa responsabilităţii în decizia politică’, afirmă Iohannis.
Preşedintele reiterează că România traversează, în prezent, o perioadă de creştere economică record în Uniunea Europeană, care a ajuns la 6,1% potrivit ultimelor prognoze economice, însă indică faptul această creştere se bazează, aproape în totalitate, pe aportul consumului, în timp ce investiţiile sunt în regres.
‘Fără investiţii nu putem spera să avem o dezvoltare sănătoasă şi sustenabilă, care să genereze prosperitate pe termen lung, nu doar pe termen scurt’, mai arată Iohannis.
Şeful statului subliniază că există motive serioase de îngrijorare din cauza reducerii investiţiilor străine directe cu aproape 20% pe primele opt luni ale anului, dar şi a reducerii investiţiilor publice, aflate într-un continuu şi pronunţat regres. El dă drept exemplu faptul că cheltuielile de capital pe primele nouă luni ale anului au scăzut cu circa 20% faţă de perioada similară din 2016, ceea ce adânceşte deficitul investiţional din economie, în general.
‘Ne aflăm în faţa unui dublu paradox economic. Pe de o parte, creşterea economică record nu se reflectă şi în creşterea veniturilor la buget. Pe primele 9 luni din 2017, veniturile fiscale au crescut cu mai puţin de 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, în ciuda unei puternice creşteri economice, mediul de afaceri înregistrează o serie de evoluţii nu tocmai încurajatoare’, indică Iohannis.
El afirmă că performanţa economică trebuie susţinută prin dezvoltarea consistentă a infrastructurii, care trebuie să devină prioritatea zero a oricărui program de guvernare. Şeful statului mai precizează că o altă provocare a situaţiei economice actuale vizează problema resursei umane şi că administraţia românească trebuie să facă paşi hotărâţi către modernitate, către era tehnologiei, prin promptitudine şi transparenţă.