Iohannis: Este nevoie de o strategie bine gândită în sectorul energetic
‘Trebuie să fim foarte conştienţi că România are, în momentul de faţă, un potenţial enorm în zona energetică. Avem Centrala Nucleară, este self-evident că astăzi sunteţi pe locul întâi, avem producătorii clasici de energie, avem resurse importante – gaze naturale, petrol – şi toate acestea ne creează nouă, creează României oportunităţi speciale şi, cu siguranţă, şi probleme specifice. Tocmai de asta este foarte important să acţionăm în continuare inteligent. Este nevoie de multă inteligenţă şi de multă viziune pentru a folosi aceste oportunităţi’, a spus Iohannis, la întâlnirea cu angajaţii Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă.
El a precizat că România are un atu extrem de important, deoarece are un ciclu nuclear complet.
‘Acest avantaj este semnificativ şi trebuie păstrat’, a subliniat şeful statului.
Iohannis a spus că există ‘evoluţii nesatisfăcătoare în industrii conexe, unde lucrurile au intrat într-un con de umbră’. ‘Este o nevoie de o atenţie suplimentară din partea guvernanţilor pentru întregul ciclu’, a precizat el.
Şeful statului a subliniat că este nevoie de o strategie bine gândită în sectorul energetic, menţionând că rolul şi locul Centralei de la Cernavodă trebuie să fie extrem de important. De asemenea, el a afirmat că România îşi doreşte să păstreze nivelul de fiabilitate pentru Centrala de la Cernavodă.
În opinia sa, în afară de independenţa energetică, România trebuie să aibă securitate energetică.
‘Populaţia trebuie să fie sigură şi industria trebuie să fie sigură că în România accesul la energie este garantat. Acest lucru se poate numai acceptând interconectarea. Fără interconectare, cu celelalte ţări din zona noastră, în special din Uniunea Europeană, nu vom putea să ajungem să avem o securitate energetică. Acest termen a fost foarte des folosit în ultima perioadă şi în Consiliul European, ne preocupă, iar investiţiile în această zonă, după părerea noastră, îmbunătăţesc net securitatea energetică nu numai a României, ci a întregii regiuni’, a declarat preşedintele Iohannis.
El le-a transmis angajaţilor Centralei de la Cernavodă că sunt ‘o mândrie’ a României.
‘Pentru România este o mândrie că sunteţi din cei cinci cei mai buni din lume care aţi atins un nivel de siguranţă. (…) Sunteţi o mândrie a României. Este important ca astfel de modele de succes să fie cunoscute, să fie întreţinute şi să fie ajutate în dezvoltare, nu prin metode banale de ajutor de stat, ci prin metode inteligente de ajutor din partea statului, creându-vă un cadru care vă permite dezvoltarea. Un cadru care nu este doar legislativ, ci este şi un cadru de înţelegere mai largă. Este nevoie de o viziune a României în acest sector şi sper că, împreună cu politicienii, care acum sunt puţin ocupaţi cu campania electorală, să găsim cele mai bune căi pentru a crea această strategie, care păstrează România în vârful energeticii europene şi mondiale’, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a menţionat că foarte mulţi dintre angajaţii de la Cernavodă au plecat, în context el arătând că trebuie găsite metode ‘să-i ţinem pe oameni aici’. ‘Asta înseamnă, cu siguranţă, un parcurs, o carieră previzibilă, dar înseamnă şi salarii decente’, a afirmat Iohannis.
Preşedintele a discutat şi cu conducerea CNE Cernavodă. Iohannis a apreciat că diversificarea ofertei în zona serviciilor către public este bine venită. ‘Este o zonă cu potenţial, care, deocamdată, din motive de construcţii birocratice, nu este folosit optim’, a spus el.