Iohannis: este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru prevenirea efectelor fenomenelor meteo extreme
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a aflat cu profundă durere despre tragedia petrecută în localitatea Sângeru, din judeţul Prahova, în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei copii şi al patrulea este dat dispărut după ce casa în care locuiau a fost luată de o puternică viitură. Preşedintele Klaus Iohannis este alături de familia îndurerată în aceste momente grele şi de toţi cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor care au afectat România în ultimele ore”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, Klaus Iohannis solicită autorităţilor responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin.
„Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, reprezintă un puternic semnal de alarmă că este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru a preveni, pe cât posibil, efectele fenomenelor meteo extreme şi a unor planuri de acţiune imediată atunci când au loc astfel de evenimente climatice extraordinare”, se mai menţionează în comunicat.