Iohannis: Există semnale clare că economia revine pe calea redresării

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj în cadrul evenimentului organizat de Bursa de Valori Bucureşti cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate bursieră, el afirmând că există semnale ''clare'' că economia revine pe calea redresării.
Economica.net - vin, 20 nov. 2020, 08:45
Iohannis: Există semnale clare că economia revine pe calea redresării

„La începutul acestui an, indicatorii privind pieţele financiare arătau că România beneficiază de un climat investiţional stabil. Din păcate, în contextul pandemiei de COVID-19, criza economică şi-a făcut simţită prezenţa şi în România, ca peste tot în lume. Există însă semnale clare că economia revine pe calea redresării. Ultimele date statistice indică pentru România, cât şi pentru economiile europene o creştere consistentă a Produsului Intern Brut în trimestrul al III-lea, faţă de trimestrul anterior, atunci când economia a resimţit şocul generalizat al crizei sanitare. De asemenea, rata şomajului în economia noastră se menţine la puţin peste 5%, iar pe pieţele financiare investitorii îşi păstrează încrederea în potenţialul nostru de dezvoltare”, afirmă şeful statului, în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

El a arătat că România va beneficia, în următorii ani, de fonduri europene de 80 de miliarde de euro, apreciind că este o „oportunitate reală de consolidare a potenţialului de creştere economică”.

„Economia noastră va începe să integreze beneficiile unui nou model de dezvoltare, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate. România va avea infrastructură, va investi considerabil în digitalizare şi tranziţia verde, va facilita crearea de ecosisteme antreprenoriale şi va deveni mai atractivă ca destinaţie de afaceri. În acest sens, unele aspecte ar merita să se regăsească mai elocvent în planuri şi acţiuni, indiferent dacă sunt ale autorităţilor sau ale mediului de afaceri. O direcţie esenţială este educaţia economică sănătoasă, cel mai eficient scut împotriva populismului financiar, iar o alta, piaţa românească de capital, ca sursă reală de finanţare a investiţiilor. De exemplu, opţiunea pentru investiţii în tranziţia verde şi transformarea digitală, aşa cum ne propunem prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, oferă noi oportunităţi şi pentru piaţa autohtonă de capital. În acelaşi timp, este esenţial ca România să îşi diversifice coerent arhitectura financiară, pentru a nu rămâne blocaţi în paradigma în care doar statul ‘dă banii’ pentru dezvoltare”, a menţionat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a felicitat Bursa de Valori Bucureşti pentru întreaga activitate şi performanţele obţinute.

„După 25 de ani de piaţă bursieră, prin motivaţia companiilor de mobilizare a capitalului pentru investiţii, de îmbunătăţire a standardelor de management şi eficienţă, nivelul de capitalizare a ajuns la peste 100 miliarde de lei în prezent. Promovarea la statutul de piaţă emergentă secundară a atras creşteri consistente ale volumelor de tranzacţionare în raport cu lunile anterioare, ceea ce indică optimism în privinţa pieţei noastre de capital. (…) Privind înainte cu optimism, încredere, dar şi cu prudenţă, vă urez ca următorii 25 de ani de activitate bursieră să vină cu mai multe avantaje şi oportunităţi, fructificate cu înţelepciune, astfel încât bazele pe care le punem împreună în prezent să constituie temelia solidă a dezvoltării României în viitor!”, a spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...